Macovei: Sper ca majoritatea judecătorilor CCR să înţeleagă pericolul care pândeşte România!

Dacă modificările la Codurile penale intră în vigoare, efectele vor fi îngreunarea sau chiar blocarea unor anchete de criminalitate transfrontalieră şi transformarea ţării într-un paradis al infractorilor, căci aceştia vor dori să se adăpostească în România, pentru că legile le sunt favorabile, avertizează Monica Macovei.
Monica Macovei
Monica Macovei (Mihut Savu / Epoch Times Romania)

Fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei ia poziţie după ce în presă a apărut informaţia că CCR a respins joi sesizările formulate împotriva uneia dintre modificările cheie aduse de PSD-ALDE-UDMR la Codul de procedură penală, schimbare care ar putea pulveriza mari dosare de corupţie, inclusiv ale lui Liviu Dragnea.

Mai exact, G4Media a relatat ieri că CCR a respins sesizările de neconstituţionalitate ale prevederii din articolul 145 indice 1, care elimină posibilitatea folosirii probelor rezultate ca urmare a supravegherii prin mandat de securitate naţională (MSN) în alte cazuri decât infracţiunile prevăzute de legea siguranţei naţionale pentru care a fost emis mandatul. În aceste condiţii, Macovei transmite că judecătorii CCR ar trebui să decidă cu ochii la oameni, nu la politicieni sau alţi presupuşi infractori, şi să-i apere pe oamenii cinstiţi.

"Informaţiile publicate de G4Media arată că CCR ar fi declarat constituţional articolul propus de PSD&ALDE la Codul de procedură penală, prin care probele obţinute pe un mandat de supraveghere naţională pentru alte infracţiuni decât cele pentru care este emis mandatul nu pot fi folosite.

Printr-un mandat emis de judecător pe siguranţă naţională pentru interceptări telefonice, comunicare pe internet sau în locuri private ori publice se pot descoperi alte infracţiuni, pentru că oamenii vorbesc la telefon, acasă, în restaurante, cafenele, parcuri şi în diverse alte locuri sau au întâlniri la care pun la cale comiterea unor infracţiuni grave. De exemplu, dacă un politician sau oricine altcineva este interceptat, filmat ori filat pentru infracţiuni care afectează siguranţa naţională, dar prin aplicarea mandatului emis de judecător pentru siguranţa naţională apar informaţii că persoana respectivă a comis o infracţiune de corupţie, a luat mită, a comis o infracţiune cibernetică (a spart conturile de email sau facebook, a furat banii transferaţi online etc.) sau o faptă de pedofilie, ori a fraudat fonduri europene, a făcut evaziune fiscală băgându-şi mâna în buzunarul oamenilor cinstiţi şi al oamenilor de afaceri care plătesc taxe şi impozite, a făcut trafic cu droguri, arme, copii, femei, orice alte forme de trafic, ori a omorât pe cineva sau a comandat o execuţie printr-un accident rutier sau în orice alt mod, a spălat bani, de multe ori pentru finanţarea terorismului şi/sau a crimei organizate, va fi imposibilă transmiterea acestor informaţii către procurori, pentru anchetare şi pentru trimiterea în judecată, dacă există probe suficiente.

Dacă ar fi declarat constituţional acest articol, propus de PSD&ALDE pentru a fi introdus în Codul de procedură penală, prin care probele obţinute pe un mandat de supraveghere naţională pentru alte infracţiuni decât cele pentru care este emis mandatul nu pot fi folosite, nu vor exista anchete pentru faptele menţionate mai sus, ceea ce va duce la imunitate, adică la scăparea de răspundere penală şi, eventual, de condamnare şi confiscare, vor fi blocate anchete şi vor fi apăraţi posibilii infractori", scrie, pe Facebook, Macovei.

Europarlamentarul reaminteşte că aici nu este vorba despre fabricarea de probe, ci de a obţine probe reale, care ar putea fi folosite, alături de alte probe, pentru anchete şi, posibil, pentru trimiterea în judecată şi îşi exprimă speranţa că judecătorii CCR vor înţelege miza.

"Sper ca majoritatea judecătorilor CCR să înţeleagă pericolul care pândeşte România dacă intră în vigoare aceste modificări la Codurile penale: îngreunarea sau chiar blocarea unor anchete de criminalitate transfrontalieră, cum sunt cele enumerate mai sus ca exemple, şi transformarea ţării într-un paradis al infractorilor, pentru că aceştia vor dori să se adăpostească aici, pentru că legile le sunt favorabile.

Sper ca majoritatea judecătorilor CCR să înţeleagă că legătura cu politicienii care i-au trimis la Curtea Constituţională se încheie definitiv în momentul în care şi-au preluat mandatul şi că trebuie să judece în funcţie de ce prevede Constituţia, pentru oameni, nu pentru politicieni ori alţi posibili infractori", susţine Macovei.

Fostul ministru mai atrage atenţia asupra unui aspect, că PSD şi ALDE doresc limitarea anchetelor penale la 1 an, ceea ce ar face imposibilă anchetarea infracţiunilor complexe, cum sunt spălarea de bani, fraudarea fondurilor europene, evaziunea fiscală, criminalitatea cibernetică, traficul de droguri, arme, traficul de copii, femei sau alte infracţiuni de trafic, pedofilia şi multe alte infracţiuni, care sunt prin definiţie transfrontaliere.

"Mulţi deputaţi europeni din alte state au criticat limitarea la 1 an a anchetelor, tocmai pentru că ştiu că sunt infracţiuni complexe, multe din ele transfrontaliere, care ar fi blocate. Şi banii cetăţenilor europeni, inclusiv ai românilor, vor fi pierduţi", concluzionează Monica Macovei.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne