Shin Bet şi IDF plănuiau să îl avertizeze pe Netanyahu înainte de 7 octombrie. Dar şeful Mossad-ului ar fi refuzat

Atât timp cât numirile se bazează pe loialitatea faţă de Benjamin Netanyahu, va exista întotdeauna cineva mai calificat – precum Michael Rabello, care a încercat să recruteze avocaţi pentru premier şi a fost implicat în negocieri de acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.

Numirea sa în funcţia de controlor de stat ar trebui descalificată, şi nu din cauza încălcării confidenţialităţii votului.

Norul întunecat care plana asupra Israelului în martie 2023 era imposibil de ignorat. Reforma judiciară promovată de prim-ministrul Benjamin Netanyahu a fost întâmpinată de o rezistenţă civică fără precedent, cu sute de mii de protestatari în întreaga ţară şi blocarea drumurilor. Încercarea preşedintelui Isaac Herzog de a media un compromis a eşuat.

Când un confident i-a transmis că biroul lui Netanyahu a răspuns la „planul preşedintelui” cu „vaiete şi bocete”, Herzog a răspuns: „Le-am oferit mult.”

Piloţii rezervişti au anunţat că vor înceta să se mai ofere voluntari pentru serviciu dacă reforma va continua.

La începutul acelei luni, Herzl Halevi, pe atunci şef al Statului Major al Forţelor de Apărare Israeliene (IDF), a avertizat cu privire la scăderea gradului de pregătire al armatei. Haaretz relatează că Avi Gil, pe atunci secretarul militar al lui Netanyahu, l-a avertizat şi el pe prim-ministru că „armata se destramă”, iar acesta i-a reproşat că ofiţerii superiori nu se pronunţau împotriva „refuzului de a servi”.

Într-o scrisoare din 19 martie către Netanyahu, Amit Saar, pe atunci şef al diviziei de cercetare din cadrul informaţiilor militare, a scris că inamicii Israelului vedeau ruptura internă ca pe o oportunitate de a crea o „furtună perfectă”. Chiar înainte de aceasta, guvernul primise mesaje similare de la oficiali ai Shin Bet.

În acele zile tensionate, şefii serviciilor de securitate, conştienţi de starea de spirit generală, au decis să acţioneze. Planul era ca Halevi, Ronen Bar, directorul de atunci al Shin Bet, şi David Barnea, fostul şef al Mossadului, să-l confrunte pe Netanyahu pentru a-l avertiza cu privire la criza iminentă. Halevi şi Bar considerau că, dacă cei trei ar fi prezentat un front unit, prim-ministrul nu ar fi putut să-i ignore.

Însă, când s-au apropiat de Barnea, directorul Mossad a ezitat şi s-a distanţat clar de iniţiativă. Se temea că Netanyahu, considerat paranoic, ar putea interpreta întâlnirea ca pe un indiciu de lovitură de stat.

Halevi şi Bar s-au adresat totuşi Biroului Prim-ministrului, iar secretarul militar Gil a reuşit să îl convingă să se întâlnească cu ei. Cu toate acestea, alte forţe din cadrul biroului au intervenit ulterior şi au sabotat întâlnirea.

„Au fost unii care i-au spus lui Netanyahu că era vorba de o rebeliune”, a declarat o sursă familiarizată cu detaliile, sub protecţia anonimatului.

Şefii au găsit un interlocutor receptiv în persoana lui Yoav Gallant, pe atunci ministrul Apărării, a cărui conferinţă de presă în care a cerut îngheţarea reformei judiciare aproape că i-a costat funcţia.

Reticenţa lui Barnea faţă de colegii săi reflectă abordarea sa prudentă. Poate din acest motiv, maşinăria de propagandă a lui Netanyahu nu l-a supus tratamentului dur aplicat lui Halevi şi Bar, deşi Mossad a avut un rol în eşecul care a precedat 7 octombrie.

Barnea a permis angajaţilor de rang inferior ai organizaţiei să participe la protestele împotriva reformei. În discuţii private, el chiar s-a lăudat că membri ai familiei sale apropiate se aflau printre protestatari şi a declarat că, în cazul unei crize constituţionale, Mossad va fi de partea corectă.

Dar atunci când a fost necesar să îşi confrunte superiorul şi să îl trezească din letargie, nu a făcut-o, la fel cum evitase să îl confrunte pe parcursul mandatului său. A deviat de la această linie doar în faza finală, când a încercat să blocheze numirea lui Roman Gofman ca succesor al său. (Gofman, secretarul militar al biroului premierului, care i-a succedat lui Saar în 2024, a preluat oficial conducerea Mossad la 2 iunie.)

Gofman, care probabil nu ar îndrăzni să facă nici măcar acest lucru, s-a alăturat şefului Shin Bet, David Zini. Totuşi, se pare că Zini nu livrează: săptămâna aceasta a primit un „cartonaş galben” din partea portavocei media a extremei drepte, Yaakov Bardugo, care a afirmat că „ceva din mecanismul său s-a slăbit”.

Loialitatea personală a devenit de ani de zile o condiţie preliminară pentru a fi luat în considerare pentru orice numire sensibilă. Când Yossi Cohen îşi dorea să conducă Consiliul Naţional de Securitate, familia Netanyahu l-a întrebat pe cel care îl recomanda, mogulul de film Arnon Milchan, dacă Cohen le va fi loial.

„Va fi loial ca un câine”, a promis miliardarul.

„Îmi vei fi loial mie?”, l-a întrebat Netanyahu şi pe N., un alt candidat pentru conducerea Mossad.

„Voi fi loial statului”, a răspuns N. Yossi Cohen a fost numit în cele din urmă.

Dosarele de corupţie au amplificat paranoia şi au făcut procesul de selecţie şi mai strict. Avichai Mandelblit, Roni Alsheich, Nir Hefetz şi Shlomo Filber – toţi ar fi fost consideraţi loiali, şi toţi l-au „trădat”. Donald Trump i-a oferit lui Netanyahu legitimitatea de a-şi elimina ultimele reţineri. Întors dintr-o vizită din februarie 2025 la Washington, Netanyahu a relatat entuziasmat într-o şedinţă de cabinet că preşedintele SUA, învăţând din primul mandat, a scăpat de „statul paralel” şi şi-a numit propriii oameni în funcţii-cheie.

Cerinţa de loialitate oarbă a costat, de asemenea, Israelul scump în războiul nesăbuit cu Iranul, deoarece nimeni din aparatul de securitate nu a îndrăznit să conteste fantezia megalomană a premierului.

Întotdeauna există cineva mai loial

„O mână de firimituri nu poate sătura un leu”, i-a spus directorul Walla, Ilan Yeshua, fostului proprietar Shaul Elovitch – în mesaje care au fost ulterior publicate în cadrul procesului de corupţie „Cazul 4000” – încercând să explice că nici măcar o părtinire evidentă în favoarea lui Netanyahu nu îl va satisface. Va dori întotdeauna mai mult.

Această observaţie se aplică şi doctrinei de loialitate a premierului: întotdeauna există cineva mai loial. Matanyahu Englman, controlorul de stat extrem de docil, urmează să fie înlocuit de Michael Rabello, avocatul personal al lui Netanyahu, care îl descrie în discuţii private pe şeful său drept o „figură istorică”.

Rabello a fost implicat, de asemenea, în chestiuni legate de multiplele dosare de corupţie ale lui Netanyahu în ultimii ani. Haaretz a aflat că acesta a încercat să recruteze avocaţi pentru a-l reprezenta pe Netanyahu şi a fost implicat în cele mai discrete mişcări ale acestuia, în principal negocieri pentru acorduri de recunoaştere a vinovăţiei. În acest scop, s-a întâlnit chiar în secret cu fostul preşedinte al Curţii Supreme, Aharon Barak.

„Reprezint prim-ministrul şi familia în diverse chestiuni familiale. Deşi nu sunt avocat penalist, dacă premierul are întrebări pe partea penală, îl consiliez. Au existat şi întâlniri la Parchetul de Stat la care am participat de-a lungul anilor”, a declarat Rabello în cazul 4000.

Martora principală a procesului, Hadas Klein, a relatat în depoziţia sa că Netanyahu, care i-a cerut miliardarului James Packer să cumpere casa de lângă reşedinţa sa din Caesarea, „mi-a dat numerele de telefon ale lui Michael Rabello şi David Shimron pentru a se ocupa de achiziţie”.

Judecătorii Curţii Supreme care au analizat petiţiile împotriva numirii lui Rabello nu au fost impresionaţi de încercarea jenantă a consilierului juridic al Knessetului de a legitima numirea. Ei au sugerat organizarea unui nou vot, având în vedere „norul”, în cuvintele vicepreşedintelui curţii, Noam Sohlberg, care planează asupra votului „secret”.

„Alegerea preşedintelui, a controlorului de stat şi a reprezentanţilor Knessetului în Comisia pentru numiri judiciare – aceste trei sunt făcute prin vot secret al membrilor Knessetului.

Motivul este importanţa pe care legiuitorul o acordă asigurării independenţei discreţiei parlamentarilor în aceste alegeri, iar în cazul nostru, votul secret este menit să asigure independenţa politică a acestora”, a scris odată preşedintele Curţii Supreme, Isaac Amit.

Totuşi, numirea este invalidă nu doar din cauza procesului viciat, iar defectul nu poate fi corectat printr-un nou vot. Descalificarea trebuie să fie una de fond, din cauza celui mai evident conflict de interese văzut în Israel. Este dificil de imaginat un domeniu pe care Rabello l-ar putea atinge fără să fie conectat la interesele patronului său. Este de neconceput ca o persoană loială lui Netanyahu şi nu statului să ocupe funcţia de controlor de stat. Judecătorii au evitat această decizie, cel puţin pentru moment.