"Creşteri de preţuri fantastice în România" - Nota de plată plătită de cetăţeni din cauza politicienilor

Bani (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
25.06.2026
Bani (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
25.06.2026

Analistul financiar Adrian Negrescu a opinat, într-o intervenţie la postul B1 TV, că economia României traversează o perioadă dificilă, marcată de stagnare şi inflaţie ridicată, cu presiuni economice majore asupra populaţiei şi firmelor.

În viziunea expertului, lipsa deciziilor coerente menţine economia "cu frâna de mână trasă", în timp ce principalele probleme pornesc din zona energiei, gazelor şi carburanţilor. În acest context complicat, dacă guvernanţii nu intervin, facturile ar putea deveni greu de suportat în perioada următoare.

Redăm mai jos intervenţia economistului.

Jurnalist: Cine plăteşte nota de plată, domnule Negrescu?

Adrian Negrescu: Toţi o plătim şi o plătim cu vârf şi îndesat, de la o lună la alta. Este o notă de plată care creşte pe măsură ce lipsa deciziilor menite să relanseze economia întârzie.

Din păcate, economia funcţionează în momentul de faţă cu frâna de mână trasă. Suntem într-un fel de stagflaţie, adică cu o creştere economică aproape de zero, cu multe firme care abia se descurcă de la o lună la alta cu facturile, abia reuşesc să-şi plătească salariile şi cu o inflaţie care, din păcate, este cea mai mare din Uniunea Europeană, de patru ori peste media europeană, cu nişte creşteri de preţuri fantastice, care, bineînţeles, afectează consumul.

Spunea domnul Kelemen Hunor, puţin mai devreme, că trebuie să umblăm la TVA. Nu cred că este de ajuns acest lucru pentru a rezolva problema consumului şi pentru a rezolva problema creşterilor de preţuri din România. Cred că trebuie umblat la fundamentele economice, adică la preţurile resurselor, la energie şi la gaze, în condiţiile în care noi ne producem mare parte din energie şi gaze prin firme de stat româneşti.

Poate ar trebui ca noul Guvern să intervină în primul rând acolo, să-i întrebe pe aceşti producători de stat de ce produc atât de scump energie şi gaze în ţara noastră, de două sau chiar de trei ori mai scump decât media regională.

Jurnalist: Şi de ce preţurile la carburanţi continuă să crească, în timp ce în toată Europa scad? De ce plătim cele mai mari dobânzi la bănci din regiune, în condiţiile în care până acum nu aveam criză politică şi nici nu am trecut prin ceea ce se întâmplă în anul acesta?

Adrian Negrescu: Din păcate, sunt atât de multe întrebări de tipul „de ce?”, încât nu ştiu în ce măsură noul Guvern va fi capabil să le rezolve pe toate. Eu zic să înceapă, în primul rând, cu zona inflaţiei, pentru că acolo este o mare problemă. Gândiţi-vă că românii reuşesc cu greu să facă faţă facturilor şi vine iarna.

Atenţie, la iarnă vom avea nişte facturi la energie şi gaze pe care mulţi dintre români nu ştiu dacă şi le vor putea permite să le plătească, motiv pentru care de pe acum trebuie intervenit în această zonă. Pentru că de la energie, de la gaze şi de la carburanţi, cum spuneaţi dumneavoastră foarte bine, pleacă totul. De acolo se construiesc creşterile acestea de preţuri pe care le suportăm din ce în ce mai greu în momentul de faţă.

Jurnalist: Şi ce facem cu preţurile alimentelor, domnule Negrescu? Chiar şi acum, în plină vară, când avem acces la fructe şi legume, totuşi le găsim la tarabe la nişte preţuri astronomice. Par a fi importate.

Adrian Negrescu: Da, multe dintre ele vin din import, pentru că, din păcate, producătorii români sunt în genunchi în momentul de faţă din cauza costurilor foarte mari cu gazele, energia şi apa. Atenţie, urmează să se scumpească şi apa. Este probabil ca, în lunile următoare, aceasta să aducă costuri şi mai mari.

Nu putem face altceva decât să alergăm după promoţii. Cred că aceasta este principala preocupare a românilor. A devenit un fel de sport naţional să alergi după produsele la reducere din magazine, după preţurile mai mici. Şi, din această perspectivă, este salutat faptul că marile magazine s-au încins în această horă a ieftinirilor, în această horă a promoţiilor, în tentativa de a-şi păstra clienţii.

Şi de acolo pleacă totul, de la această goană după clienţi pe care marile magazine o practică în momentul de faţă şi care ţine preţurile alimentelor cât de cât la un nivel acceptabil. Pentru că, altfel, din păcate, alimentele ar fi trebuit să se scumpească şi mai mult, poate chiar mai mult decât produsele nealimentare, lucru care ar fi afectat şi mai mult puterea de cumpărare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos