Fiul lui Ilie Dumitrescu, dus de poliţişti la Obregia. Dosar pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi violenţă în familie

Scăpat basma curată după accidentul de anul trecut când a lovit o maşină şi a fugit, fiind apoi găsit pozitiv la cocaină, fiul lui Ilie Dumitrescu are din nou probleme. Toto Dumitrescu a fost internat marţi seară la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia”, după ce a provocat un scandal într-un magazin din Sectorul 4 al Capitalei şi a avut o altercaţie cu iubita sa pe stradă, scrie Adevărul.
Potrivit Poliţiei Capitalei, incidentul a fost semnalat printr-un apel la 112, în jurul orei 18.00. O femeie a anunţat că un bărbat a intrat într-un magazin şi, prin acte de violenţă, a distrus şi a răsturnat mai multe produse expuse. După ce a părăsit magazinul, acesta ar fi avut o ceartă cu o femeie aflată în apropiere.
La sosirea poliţiştilor, bărbatul era agitat şi a refuzat să colaboreze. Pentru a preveni noi incidente, agenţii l-au imobilizat şi l-au transportat la Spitalul Obregia, unde medicul de gardă a dispus internarea.
Poliţiştii au identificat şi femeia implicată în altercaţie, stabilind că este concubina lui Toto Dumitrescu. Iubita actorului nu a dorit să depună plângere, nu a solicitat ordin de protecţie şi a refuzat evaluarea riscului sau îngrijiri medicale.
În cauză a fost deschis un dosar penal din oficiu pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi violenţă în familie.
Reamintim că, în aprilie 2026, Toto Dumitrescu a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare după ce a părăsit locul accidentului rutier produs în septembrie 2025, pe bulevardul Primăverii din Bucureşti.