Înalta Curte a anulat decizia care putea lăsa ROMATSA fără dreptul de a dirija traficul aerian timp de o lună

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a schimbat radical, printr-o hotărâre definitivă pronunţată pe 26 august 2026, soluţia din dosarul ROMATSA care provocase un scandal naţional după ce Curtea de Apel Bucureşti decisese suspendarea pentru o lună a certificatului regiei. Instanţa supremă a admis recursurile ROMATSA şi Autorităţii Aeronautice Civile Române şi, rejudecând, a respins ca inadmisibilă acţiunea celor şapte reclamanţi, scrie PressHub.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat pe 26 august 2026 decizia definitivă în dosarul nr. 4696/2/2025, procesul care putea conduce la suspendarea pentru o lună calendaristică a certificatului de furnizor de servicii deţinut de ROMATSA.
Decizia însemna că ROMATSA nu va mai rămâne timp de o lună fără certificatul care îi permite să furnizeze servicii de trafic aerian. Măsura putea afecta grav dirijarea zborurilor în spaţiul aerian al României, dar urma să se aplice doar dacă hotărârea rămânea definitivă.
Procesul fusese deschis de şapte persoane – Stelian Constantinescu, Ioana-Alexandra Galan, Vlad-Ionuţ Păduraru, Alexandra Nedelcu, Simona-Georgiana Biţianu, Gabriela Tuică şi Mihai Cominceanu – în contradictoriu cu Regia Autonomă Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian – ROMATSA, Autoritatea Aeronautică Civilă Română şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării
Articolul integral poate fi citit aici.