SUA ar putea permite Arabiei Saudite să intre în posesia armelor nucleare

Administraţia lui Donald Trump a acceptat în principiu să permită Arabiei Saudite să îmbogăţească uraniu fără aplicarea obligatorie a mecanismelor internaţionale de control menite să împiedice fabricarea armelor nucleare, relatează CNN, citând surse şi documente analizate. Este vorba despre un proiect de acord nuclear care prevede sprijinul SUA pentru programul nuclear civil al Riadului.
Potrivit a două surse, documentul aşteaptă de mai bine de un an semnătura preşedintelui, iar aprobarea sa a fost amânată din cauza războiului împotriva Iranului, pe care Trump l-a justificat, în special, prin necesitatea de a împiedica apariţia armelor nucleare la Teheran.
O parte dintre congresmeni consideră, de asemenea, că Administraţia de la Casa Albă nu se grăbeşte să semneze acordul, temându-se de o rezoluţie bipartidică care ar putea bloca iniţiativă.
Experţii intervievaţi de canalul de televiziune avertizează că, în absenţa unor restricţii stricte, acordul ar putea deschide Arabia Saudită calea către crearea propriilor arme nucleare. Prinţul moştenitor Mohammed bin Salman a declarat anterior că regatul îşi va procura o bombă nucleară dacă acest lucru îl va face principalul său rival regional — Iranul.
După cum subliniază CNN, proiectul de acord nu obligă Riadul să semneze Protocolul adiţional al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), care prevede inspecţii mai stricte. În schimb, se propune încheierea unui acord bilateral privind garanţiile între SUA şi Arabia Saudită.
Într-un raport adresat Congresului, administraţia Trump a afirmat că aceste măsuri se vor aplica domeniilor „cele mai sensibile din punctul de vedere al neproliferării” — îmbogăţirea, conversia, producţia de combustibil şi prelucrarea. Cu toate acestea, condiţiile concrete ale acordului nu au fost încă publicate, scrie canalul de ştiri.
În comparaţie cu acordul din 2009 dintre SUA şi Emiratele Arabe Unite, considerat „standardul de aur” al cooperării nucleare, proiectul actual pare mult mai puţin strict. Atunci, EAU au renunţat voluntar la îmbogăţirea şi prelucrarea uraniului şi au acceptat un control extins din partea AIEA.
Posibilitatea îmbogăţirii uraniului pe teritoriul Arabiei Saudite fără aplicarea obligatorie a mecanismelor AIEA, potrivit CNN, a stârnit deja îngrijorarea multor membri ai Congresului. Kelsey Davenport, reprezentantă a Asociaţiei pentru Controlul Armamentelor, a subliniat că încheierea unor acorduri „individuale” privind garanţiile ar putea constitui un precedent periculos, întrucât ar permite Rusiei şi Chinei să propună altor ţări acorduri similare, cu mecanisme de control mai puţin eficiente.