Legea Salarizării. Kelemen Hunor: Un proiect de lege necorespunzător nu trebuie adoptat nici măcar în grabă

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a reacţionat după ce preşedintele României a anunţat eşecul legii salarizării. Într-o opinie postată pe Facebook, Kelemen "spală" nereuşita elaborării/negocierii unei legi care să treacă şi să fie şi fezabilă, el transmiţând că "un proiect de lege necorespunzător nu trebuie adoptat nici măcar în grabă."
"România nu trebuie, pur şi simplu, să adopte o lege a salarizării care să primească aprobarea Comisiei Europene, pentru că nu legiferăm pentru Comisia Europeană", susţine el, omiţând faptul că neadoptarea unui proiect la care s-a lucrat multă vreme fără succes a dus la pierderea a 770 milioane de euro.
"Nici atunci când termenul-limită ne presează şi nici atunci când întârzierea are un cost serios. Cu atât mai puţin în condiţiile în care acest termen nu a apărut acum: potrivit angajamentului iniţial din PNRR, noua lege a salarizării ar fi trebuit adoptată încă din 2023, în timpul guvernării PNL–PSD", scrie însă Kelemen Hunor.
Liderul UDRM punctează că în pofida eşecului, România are nevoie de o astfel de lege având în vedere că în ultimii ani, în sectorul public s-au acumulat numeroase inechităţi şi dezechilibre, iar acestea trebuie corectate.
"Avem nevoie de un sistem mai echitabil şi mai echilibrat, în care un profesor, un medic, un asistent social sau un angajat al unei instituţii de cultură să aibă perspectiva unui parcurs profesional predictibil şi a unui trai decent."
Pe de altă parte, actualul proiect nu este acceptabil, susţine el, pe motiv că acesta nu corectează inechităţile.
"UDMR susţine de la bun început acelaşi principiu: nimănui nu trebuie să-i scadă venitul actual din cauza noii legi a salarizării. Majorările suplimentare ale salariilor foarte mari mai pot aştepta, salariile mai mici trebuie ajustate mai consistent, iar inechităţile trebuie corectate. Dar un sistem nou şi mai echitabil nu poate porni prin a-i face pe unii să piardă.
Proiectul actual nu îndeplineşte această condiţie. În educaţie, sănătate, cultură, protecţia copilului şi asistenţă socială au rămas, în continuare, probleme nerezolvate, din cauza cărora nu putem susţine această variantă. Şi nu suntem singurii care vedem lucrurile astfel: în ultimele zile, responsabili din sectoarele educaţiei, sănătăţii şi asistenţei sociale, precum şi sindicatele reprezentative din aceste domenii au respins cea mai recentă variantă a proiectului", mai scrie Kelemen.
Liderul UDMR acuză că partidele au primit forma finală abia în ultimul moment.
"Vorbim despre o lege care poate determina, pentru mulţi ani, veniturile a sute de mii de oameni şi viitorul unor profesii întregi. O asemenea decizie nu poate fi luată în mod responsabil în doar câteva zile, sub presiunea unui termen-limită.
Nerespectarea termenului de la sfârşitul lunii august are, desigur, un cost: România riscă să piardă aproximativ 770 de milioane de euro din fondurile PNRR. Este o pierdere serioasă pentru ţară, dar, pe termen lung, pierderea ar fi putut fi şi mai mare dacă, doar pentru a bifa un termen-limită, am fi adoptat un proiect de lege prost, care ar fi stabilit în mod inechitabil, pentru ani de zile, veniturile angajaţilor din sectorul public şi i-ar fi pus pe unii dintre ei într-o situaţie mai proastă.
România nu trebuie, pur şi simplu, să adopte o lege a salarizării care să primească aprobarea Comisiei Europene, pentru că nu legiferăm pentru Comisia Europeană. Trebuie să adoptăm o lege echitabilă faţă de cei care predau aici, îi îngrijesc pe bolnavi, au grijă de copii şi de vârstnici şi ţin în funcţiune instituţiile noastre de cultură; o lege care creează un sistem predictibil şi pe care, peste cinci sau zece ani, să nu fim nevoiţi nici să o regretăm, nici să o rescriem din temelii.
De aceea, munca trebuie continuată. O variantă mai bună trebuie să ajungă în Parlament încă în acest an, dar înainte de acest pas este nevoie de un dialog real cu sectoarele vizate şi cu reprezentanţii angajaţilor. Iar punctul de plecare trebuie să fie ceea ce partidele au convenit, deja, în cursul verii.
UDMR rămâne interesată de adoptarea unei noi legi a salarizării. Vom susţine o lege care corectează inechităţile din sectorul public, face aceste profesii mai predictibile şi mai atractive şi nu reduce venitul actual al niciunui angajat din sectorul public", concluzionează Hunor.