Lukaşenko încearcă să ţină Bielorusia departe de război după ultimatumul lui Zelenski

În timp ce liderul bielorus Aleksandr Lukaşenko a făcut constant declaraţii puternic pro-ruse în anii care au urmat invaziei pe scară largă lansate împotriva Ucrainei de către Moscova, el a încercat totodată să menţină Bielorusia într-un statut neutru şi necombatant.

Lukaşenko merge pe o linie fină, încercând să se asigure că Bielorusia nu va fi atrasă în războiul Rusiei împotriva Ucrainei, după un ultimatum lansat de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a sugerat posibilitatea unei acţiuni militare sau clandestine ucrainene.

Aleksandr Lukaşenko, care conduce Bielorusia cu o mână de fier încă de la prima sa alegere ca preşedinte în 1994, a permis ca teritoriul ţării sale să fie folosit drept rampă de lansare pentru forţele ruse atunci când acestea au început invazia pe scară largă asupra Ucrainei în 2022.

Însă, după cum notează Radio Free Europe, deşi a făcut numeroase declaraţii favorabile Moscovei în anii care au urmat, el a încercat să păstreze pentru Bielorusia un statut neutru şi necombatant. Ultimatumul lui Zelenski pune presiune asupra acestei poziţii.

„Lukaşenko înţelege că este vulnerabil. Iar Ucraina vorbeşte dintr-o poziţie de forţă”, a declarat Vadim Mojeiko, directorul Institutului Kościuszko din Cracovia.

„Ucraina a găsit limbajul potrivit pentru a vorbi cu dictatori precum Lukaşenko”, a spus el pentru Current Time pe 22 iunie.

Ce a spus Zelenski?

În cadrul unei conferinţe de presă, pe 19 iunie, Zelenski a susţinut că Rusia foloseşte staţii de retransmisie a semnalului aflate în Bielorusia pentru a ghida rachetele către ţinte din Ucraina.

„La ce bun ca [Lukaşenko] să spună că nu vrea să fie în război? Să elimine acest echipament, să îl oprească. Cred că o săptămână îi este suficientă pentru asta”, a spus Zelenski.

„Dacă nu o va face, o vom face noi”, a avertizat liderul ucrainean.

Zelenski şi-a repetat apelul la acţiune — precum şi ameninţarea voalată privind eventualele consecinţe — într-o postare ulterioară pe reţelele sociale şi într-un interviu televizat.

În acelaşi interviu, pe 21 iunie, el a declarat că nu a primit niciun răspuns la mesajul său din partea lui Lukaşenko, care, de asemenea, s-a abţinut de la orice comentariu public pe această temă.

Valeri Kavaleuski, fost diplomat bielorus şi şef al Agenţiei pentru Afaceri Euro-Atlantice, a declarat pentru serviciul bielorus al RFE/RL că această tăcere reflectă politica pe termen lung a lui Lukaşenko.

„Acesta este unul dintre puţinele obiective care unesc atât guvernul bielorus, cât şi opoziţia democratică aflată în exil: evitarea confruntării militare şi împiedicarea transformării Bielorusiei într-un participant direct la conflict”, a spus el.

„Regimul bielorus a urmat o abordare relativ consecventă nu doar în ultimele zile, ci şi în ultimele luni. Declaraţiile escaladatoare şi confruntaţionale venite dinspre Kiev către Minsk au rămas în mare parte fără răspuns, ceea ce a contribuit la prevenirea agravării situaţiei”, a adăugat acesta.

Mojeiko a fost de acord că Lukaşenko „nu doreşte războiul”, explicând că acest lucru se datorează presiunilor politice interne.

„Motivul nu este lipsa voinţei de război din partea lui Putin sau a lui Lukaşenko, ci faptul că intrarea în război ar fi extrem de nepopulară în societatea bielorusă. Acesta este factorul-cheie: societatea bielorusă, nu dictatorul. Lukaşenko înţelege că, din multe puncte de vedere, acesta ar fi un scenariu sinucigaş pentru el.”

Teren nesigur

Lukaşenko a supravieţuit multor valuri de nemulţumire populară în deceniile sale de conducere autoritară, însă probabil niciunul nu a fost atât de grav precum cel declanşat de alegerile prezidenţiale din 2020.

După ce a fost declarat câştigător, au izbucnit proteste de masă fără precedent la nivel naţional, care au fost reprimate doar cu ajutorul lui Putin. Kremlinul nu doar că a oferit sprijin financiar regimului lui Lukaşenko, dar a sugerat şi disponibilitatea forţelor militare ruse şi chiar a trimis prezentatori TV pentru a lucra la posturile de stat din Bielorusia după ce unii angajaţi locali s-au alăturat protestelor.

Acest sprijin a venit în timp ce Lukaşenko zdrobea protestele printr-o represiune brutală, marcată de bătăi în masă, mii de arestări şi torturarea opozanţilor politici. Totodată, l-a făcut pe liderul bielorus poate mai dependent ca niciodată de Putin pentru a-şi menţine puterea.

Ulterior, Lukaşenko a întors favoarea atunci când tancurile ruseşti au intrat în Ucraina în februarie 2022, deşi a rezistat presiunilor de a trimite şi trupe bieloruse pe front.

Într-un anumit sens, aceasta a fost continuarea unei strategii practicate de decenii, prin care Lukaşenko a mers pe sârmă între deschiderea către Occident şi cedarea în faţa presiunilor Moscovei pentru o integrare mai strânsă.

Apariţia războiului cu drone a reprezentat însă o nouă provocare. Cu drone ruseşti traversând spaţiul său aerian, Minskul a trebuit să decidă dacă să le doboare, să le bruieze, să îşi avertizeze vecinii sau să facă toate acestea simultan — fără a irita Moscova.

Ultimatumul lui Zelenski privind staţiile de retransmisie face acest exerciţiu de echilibristică şi mai dificil.

„Pentru Lukaşenko, situaţia este foarte stânjenitoare”, a spus Mojeiko, argumentând că este dificil să satisfacă cererile Ucrainei fără să supere Moscova, dar şi greu să evite escaladarea şi riscul implicării directe în conflict.

„Nu îl poţi invidia. Nu are soluţii uşoare. De aceea a păstrat tăcerea tot acest timp”, a adăugat el.

Această tăcere este pusă la încercare şi la Moscova. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat pe 22 iunie că Putin şi Lukaşenko vor discuta „în viitorul apropiat” şi că „aceasta este o bună oportunitate pentru a discuta această problemă şi altele”.

Evitarea escaladării

Moscova ar putea privi favorabil perspectiva unei acţiuni ucrainene împotriva Bielorusiei, văzând-o ca pe o oportunitate de a atrage Minskul şi mai profund în conflict.

Acest lucru ar reprezenta cu siguranţă o escaladare majoră într-un război care este deja cel mai mare conflict armat din Europa de la Al Doilea Război Mondial şi nu ar fi privit favorabil nici la Washington, nici în capitalele europene.

Administraţia Trump a încercat să îmbunătăţească relaţiile cu Lukaşenko, considerându-l un canal indirect de comunicare cu Putin. De asemenea, a redus ajutorul militar pentru Ucraina şi a încercat să exercite presiuni asupra Kievului pentru a accepta compromisuri în schimbul unui acord de pace cu Rusia. Orice acţiune ucraineană împotriva Bielorusiei ar putea fi condamnată de Washington drept imprudentă şi posibil agresivă.

Ţările europene au rămas susţinătoare ferme ale Ucrainei, oferindu-i sprijin politic, financiar şi militar. Totodată, este probabil că şi ele ar privi cu consternare o lovitură unilaterală ucraineană.

„Aceasta necesită detensionare din partea tuturor actorilor implicaţi, inclusiv evitarea unor lovituri ucrainene asupra teritoriului bielorus. În acelaşi timp, regimul Lukaşenko ar putea fi nevoit să facă anumite concesii şi să analizeze mai atent preocupările legate de presupusa infrastructură de retransmisie pentru drone”, a declarat Kavaleuski.

„Uniunea Europeană şi Statele Unite vor fi probabil implicate şi în consultări informale menite să prevină extinderea conflictului într-o confruntare regională mai amplă”, a adăugat el.