ANALIZĂ: "PSD nu-şi doreşte guvernare şi nici opoziţie cu AUR, nu din cauza unor linii roşii, ci pentru că AUR l-ar devora"

Sebastian Lăzăroiu (Captură Hotnews)
Andrei Pricopie
27.06.2026
Sebastian Lăzăroiu (Captură Hotnews)
Andrei Pricopie
27.06.2026

Politologul Sebastian Lăzăroiu a atras atenţia, pe pagina sa de socializare, că PSD este în acest moment "un partid izolat" pe scena politică, iar pentru rezolvarea crizei trebuie să iasă din acesta izolare.

"Rezolvarea ecuaţiei e simplă. PSD trebuie să facă ceva să iasă din izolare. De fapt, asta e toată problema, dacă vă uitaţi la ce s-a întâmplat după moţiunea de cenzură. PSD e un partid complet izolat pe scena politică şi asta n-are legătură cu moţiunea, n-a fost cauza adică, a fost scânteia pe un butoi cu pulbere", a declarat Sebastian Lăzăroiu.

În acelaşi timp, analistul a făcut "o mică paranteză": PSD nu-şi doreşte guvernare şi nici opoziţie alături de AUR, nu din cauza unor linii roşii, ci pentru că AUR l-ar devora. AUR e vital, PSD e mort.

"Alegerile anticipate depind de voinţa preşedintelui, iar rezultatul lor i-ar fi foarte dăunător preşedintelui", a mai precizat Sebastian Lăzăroiu.

Discuţiile cu internauţii

Jurnalist: Păi are un aliat puternic. Nicuşor Dan.

Sebastian Lăzăroiu: N-are voturi în Parlament, iar în 2028 prevăd că vor sta la fel de departe de el ca faţă de Iohannis în 2024.

Cetăţean 1: Eu cred că ar fi de acord şi cu rotativa, doar să intre primii la guvernare. Orice secundă în care sunt lipsiţi de instrumentele guvernării îi conduce spre implozie şi predarea rămăşiţelor către AUR...

Sebastian Lăzăroiu: Deocamdată au zis ca-şi retrag propunerea, ceea ce înseamnă că îşi acceptă izolarea. Nu e cea mai bună strategie. Ei trebuie să iasă din izolare.

Cetăţean 1: Aşa este. Dar nu o pot face cu actuala conducere...

Sebastian Lăzăroiu: Da, poate fi cheia acolo: actuala conducere.

Cetăţean 2: Şi care e jocul psd atunci, vrea anticipate?

Sebastian Lăzăroiu: E o glumă deloc reuşită a lui Grindeanu.

Cetăţean 3: Eu tot n am înţeles care e rezolvarea..

Sebastian Lăzăroiu: Simplă, PSD trebuie să facă ceva, orice, să iasă din izolare. Nimeni nu mai vrea să guverneze cu ei, în afară de AUR care i-ar consuma oscior cu oscior, deci AUR ar fi pur si simplu un prădător în raport cu ei.

Cetăţean 4: Unchiule, până una alta au cea mai mare pondere în Parlament, deci oriunde în lumea asta nr 1 dictează jocul într-o democraţie, dar cum România e o ţară bananieră unde locurile 4 şi 7 din parlament pun condiţii există o singură rezolvare: Anticipate !

Sebastian Lăzăroiu: Păi, cea mai mare pondere în Parlament, adică vreo 25%. De ce oare nu dictează cu 25%? Probabil că sunt 75% cărora nu le poate dicta? Zic şi eu.

Cetăţean 4: Controlează cam 49% (cu sateliţi cu tot) dar nu vrea olimpicul că cică sunt extremişti, bine asta doar în capul vostru. Că PNL-USR-UDMR de unde obţine voturi pentru învestire dacă nu de la putinişti? Deci ? Anticipate.

Sebastian Lăzăroiu: Dacă controla 49% nu lua 189 de voturi la învestirea lui Vestea. Iar Grindeanu vrea doar voturile extremiştilor, nu-i vrea în guvern că ştie că acolo el şi PSD vor fi prânzul lor. Iar ei vor în guvern nu vor doar să le voteze guvernul, pentru că abia aşteaptă să-i ronţăie ca pe biscuiţi.

Cetăţean 5: Între opoziţie şi guvernare, ei văd o şansă mai mare la guvernare, chiar şi dacă va eşua, nu va eşua acum! PNL ştie că Nicuşor îl va nominaliza pe Grindeanu. Siegfried este prezent în ecuaţie doar ca sa îl forţeze pe Nicuşor să nu se mai ascundă de realitate. Nicuşor Dan îşi doreşte PSD (pe termen lung) şi pentru a avea o şansă de a prelua PSD are nevoie în primul rând că PSD să continue să existe!

Sebastian Lăzăroiu: Şi cu cine va guverna PSD? De unde majoritate? AUR va vota doar dacă va intra în guvern. Or, PSD ştie că AUR în guvern înseamnă să fie mâncaţi bucăţică cu bucăţică.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos