Şeful SNSPA îl atacă pe Simion: Purtătorul de cuvânt al Moscovei a grăit iar cu punctajele de tip KGB venite de la Kremlin

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, l-a atacat din nou pe şeful AUR George Simion, pe care l-a numit "purtătorul de cuvânt al Moscovei la Bucureşti".
"Purtătorul de cuvânt al Moscovei la Bucureşti a grăit iar. George Simion îi cere Preşedintelui României să se 'conformeze', altfel trebuie suspendat. Sigur, când vorbeşte Simion, nu are în vedere Constituţia României - singura căreia trebuie să i se conformeze Preşedintele României. Are în vedere, mai degrabă, punctajele de tip KGB venite de la Kremlin", a declarat Remus Pricopie.
Şeful SNSPA spune că el, spre deosebire de Simion, are încredere în poporul român şi în instituţiile democratice ale României.
"Săptămâna viitoare, fără influenţele nocive ale prietenilor lui Simion, această ţară va identifica o soluţie democratică şi responsabilă pentru formarea noului guvern", a adăugat Remus Pricopie.
Reacţia rectorului SNSPA vine după ce George Simion a postat următorul mesaj pe Facebook, după eşecul celor mai noi negocieri care au avut loc la Cotroceni: "AUR la guvernare! E singura soluţie! Dacă nu se conformează Nicuşor Dan, el trebuie suspendat".