Descoperire promiţătoare pentru regenerarea articulaţiilor îmbătrânite ar putea ajuta la tratarea osteoartritei
Una dintre problemele neplăcute ale îmbătrânirii este momentul în care o articulaţie nu mai funcţionează normal: genunchii încep să doară la flexare, iar umerii pot deveni rigizi sau pot pocni.
Timp de decenii s-a considerat că, odată ce cartilajul unei articulaţii este distrus, acesta nu mai poate fi regenerat.
Cercetătorii de la Universitatea Stanford cred însă că au identificat un mecanism care împiedică acest proces. Ei au asociat degradarea cartilajului odată cu înaintarea în vârstă cu o singură proteină, numită 15-PGDH, potrivit Science Alert.
Ce au descoperit cercetătorii
Pe măsură ce îmbătrânim, nivelul enzimei 15-PGDH creşte. Aceasta interferează cu moleculele implicate în repararea ţesuturilor şi reducerea inflamaţiei.
Cercetătorii au observat că, după ce au blocat această enzimă la şoareci, cartilajul îmbătrânit şi deteriorat a început să se îngroaşe din nou.
Mai mult, la şoarecii tineri cărora li s-a provocat o leziune asemănătoare unei rupturi de ligament încrucişat anterior (ACL), blocarea 15-PGDH a prevenit apariţia osteoartritei care apare de obicei după asemenea traumatisme.
Un aspect deosebit de interesant este că nu au fost necesare celule stem.
Condrocitele – celulele adulte care există deja în cartilaj şi care îl produc şi îl întreţin – au devenit mai sănătoase după reducerea activităţii 15-PGDH.
Helen Blau, biolog specializat în celule stem la Stanford, a explicat că această descoperire indică o modalitate nouă de regenerare a ţesuturilor adulte şi ar putea avea un potenţial clinic important pentru tratarea artritei provocate de îmbătrânire sau traumatisme.
Şi cartilajul uman a reacţionat
Cercetătorii nu s-au limitat la experimente pe şoareci. Ei au testat metoda şi pe ţesut cartilaginos uman prelevat de la persoane care urmau să facă o operaţie de înlocuire a genunchiului.
Rezultatul a fost similar: după tratament, ţesutul a devenit mai rezistent şi mai puţin inflamat.
Cercetătoarea Nidhi Bhutani a spus că mecanismul a schimbat perspectiva echipei asupra modului în care poate avea loc regenerarea ţesuturilor. Practic, un număr mare de celule deja existente în cartilaj îşi pot modifica activitatea genetică, iar stimularea acestor celule ar putea avea un impact terapeutic important.
Nu este singura strategie
Cercetarea de la Stanford face parte dintr-o cursă mai amplă pentru găsirea unor tratamente care nu doar să calmeze durerea, ci să repare efectiv articulaţiile deteriorate.
Programul american ARPA-H NITRO a alocat peste 100 de milioane de dolari mai multor echipe care încearcă să regenereze cartilajul şi osul prin metode diferite.
O echipă de la University of Colorado Boulder a dezvoltat, de exemplu, un sistem cu eliberare lentă a unui medicament, injectat direct în articulaţia deteriorată. În experimente pe animale, metoda a stimulat propriile celule ale organismului să repare cartilajul şi osul.
Cercetătorii au creat ulterior compania Renovare Therapeutics, care urmăreşte dezvoltarea tratamentului pentru testare la oameni.
La Columbia University se lucrează la o abordare complet diferită: un suport („scaffold”) tridimensional pentru genunchi, realizat din ţesut uman şi populat cu celule stem. Structura se degradează treptat, în timp ce organismul formează propriul cartilaj şi propriul os.
Şi semaglutida ar putea avea un efect asupra articulaţiilor
Un studiu din 2026 a indicat că semaglutida ar putea proteja cartilajul, nu doar prin reducerea greutăţii corporale şi, implicit, a presiunii exercitate asupra articulaţiilor.
Cercetătorii au observat că medicamentul modifică metabolismul celulelor care menţin cartilajul sănătos, permiţându-le să producă mai multă energie.
La şoareci şi oameni cu obezitate şi osteoartrită, tratamentul cu semaglutidă a fost asociat cu reducerea durerii şi încetinirea degradării cartilajului.
Totuşi, aceste rezultate necesită cercetări suplimentare şi nu înseamnă că semaglutida este deja un tratament aprobat pentru regenerarea cartilajului.
Cât de aproape este tratamentul pentru oameni?
Aici este partea importantă: tratamentul bazat pe blocarea 15-PGDH nu este încă demonstrat ca terapie eficientă la oameni.
Rezultatele principale provin din experimente pe animale şi pe ţesut cartilaginos uman în laborator. Următorul pas pentru echipa Stanford este un studiu clinic pe oameni.
Există însă un element încurajator: un inhibitor al 15-PGDH a fost deja testat anterior într-un studiu clinic destinat combaterii slăbirii musculare şi nu au fost identificate probleme majore de siguranţă. Acest lucru ar putea facilita dezvoltarea şi testarea unor medicamente similare.
Pe scurt: descoperirea este foarte promiţătoare deoarece sugerează că organismul ar putea fi determinat să-şi repare cartilajul existent, fără să fie nevoie neapărat de celule stem. Dar este încă prea devreme pentru a spune că osteoartrita poate fi „vindecată”. Sunt necesare studii clinice pentru a vedea dacă efectul observat la animale şi în ţesutul uman de laborator se reproduce în articulaţiile oamenilor.
