Economist îi pune la zid pe politicienii care cred că "babuinii" din privat plătesc prea puţin la stat şi trebuie taxaţi suplimentar

Sindicaliştii au găsit soluţia să îşi crească salariile - creşterea impozitării capitalului. Ne îndreptăm, din păcate, spre o nouă creştere de taxe, iar efectul va fi unul de sepuku economic, a tras un semnal de alarmă analistul financiar Adrian Negrescu, nemulţumit că unii politicieni agreează o astfel de măsură.

ANALIZA lui Adrian Negrescu

"M-am uitat în ultimele zile la TV şi am constatat cu 'atenţie şi îngrijorare' cum unii politicieni au luat de bună varianta propusă de dl. Hossu care a găsit soluţia miraculoasă pentru a creşte salariile bugetarilor – majorarea impozitelor pe capital.

Cred că sunt necesare câteva precizări, cu dedicaţie pentru politicienii care cred în ideea că 'babuinii' plătesc prea puţin la stat şi trebuie taxaţi suplimentar.

Afirmaţia domnului Hossu cum că 'profitul e taxat cu 16%, mult mai puţin decât încasează statul de la un muncitor', pune alături două lucruri care nu se pot compara direct. Când urmăreşti cu adevărat cifrele, imaginea e alta decât cea sugerată de liderul sindical.

Pe partea investitorului, un profit realizat de o firmă e taxat mai întâi cu 16% impozit pe profit. Dacă banii rămaşi sunt distribuiţi ca dividende către acţionari, se aplică încă un impozit de 16%, cotă care a crescut de la 5 la 8, la 10% şi apoi la 16% prin Legea 141/2025.

Practic, din fiecare 100 de lei profit, statul ia prin cele două impozite succesive aproape 29,44 de lei. Şi la aceşti bani, investitorul nu capătă nici pensie, nici asigurare de sănătate — dacă vrea aceste beneficii, trebuie să plătească separat, ca orice altă persoană. Pe partea angajatului, lucrurile stau diferit: din salariul brut se reţin 25% pentru pensie (CAS) şi 10% pentru sănătate (CASS), iar impozitul pe venit de 10% se aplică doar la ce rămâne după scăderea acestor două contribuţii, ceea ce înseamnă, în termeni reali, circa 6,5% din salariul brut. Peste toate acestea, angajatorul mai plăteşte separat 2,25% din brut către stat (CAM), o sumă care nu apare pe fluturaşul de salariu, dar care măreşte costul real al angajării.

Aşadar, atunci când dl. Hossu compară 16% (doar impozitul pe profit, fără dividende) cu ce plăteşte angajatul, el ia în calcul doar o bucată din poza reală de fiecare parte. Dacă punem alături tot ce plăteşte un investitor pentru a scoate banii din firmă (29,44%, fără nicio protecţie socială inclusă) cu tot ce plăteşte un angajat pentru salariul său (CAS, CASS şi impozit, care împreună consumă o parte foarte mare din costul total al muncii, aşa cum arătăm mai jos), diferenţa e mult mai mică decât lasă el să se înţeleagă — iar capitalul ajunge, de fapt, taxat comparabil sau chiar mai aspru, doar că fără beneficiile sociale pe care le are un salariat.

Ca să înţelegem mai bine contextul, merită spus că, potrivit celor mai recente date Eurostat, România ocupă primul loc în întreaga Uniune Europeană la capitolul taxare a salariilor: statul ia 41,5% din salariul brut al unui angajat, faţă de o medie europeană de doar 29,1%. Practic, pentru un salariu brut de 10.000 de lei, angajatul primeşte în mână circa 5.800 de lei, restul de 4.200 de lei mergând direct la buget.

Comparaţia cu vecinii arată clar unde se situează România. În Bulgaria, impozitul pe profit e de doar 10%, iar cel pe dividende de 5%, ceea ce înseamnă că, per total, un investitor bulgar plăteşte aproximativ 14,5% din profit ca să-l scoată din firmă — cea mai mică taxare din regiune atât pe capital, cât şi pe muncă, unde statul ia doar 22,4% din salariul brut.

În Ungaria, impozitul pe profit este de 9%, cel mai mic din întreaga Uniune Europeană, iar cel pe dividende e de 15%; taxa cumulată pe capital ajunge astfel la circa 22,65%. Pe partea de muncă, statul ungar ia 33,5% din salariul brut, cu opt puncte procentuale mai puţin decât în România.

În Polonia, impozitul pe profit este de 19% (redus la 9% pentru firmele mici), iar cel pe dividende tot de 19%, ceea ce duce taxarea cumulată a capitalului la aproximativ 34,39% — mai aproape de nivelul românesc şi chiar peste el. În schimb, taxarea muncii în Polonia este de circa 35% din costul salarial total (conform datelor OECD pentru 2025), semnificativ mai puţin decât cei 41,5% din România.

Punând cap la cap aceste cifre, observăm ceva important: România este singura dintre cele patru ţări unde taxarea muncii depăşeşte taxarea capitalului distribuit ca dividend.

Peste tot în vecinătate, fie capitalul e taxat mai mult decât la noi (Polonia), fie ambele componente sunt taxate mai puţin (Bulgaria, Ungaria), dar nicăieri angajatul nu duce o povară mai mare decât investitorul, aşa cum se întâmplă la noi. Acest lucru contrazice frontal ideea transmisă de Hossu.

Creşterea impozitului pe dividende de la 10% la 16%, chiar din 2026, vine peste un impozit pe profit deja existent de 16% şi peste cea mai mare taxare a muncii din toată Uniunea Europeană.

Efectele pe care le putem estima, plecând de la aceste cifre, sunt mai multe.

În primul rând, marja netă a antreprenorilor mici şi mijlocii se erodează vizibil, mai ales în domenii precum serviciile sau consultanţa, unde cheltuielile sunt reduse şi profitul e taxat aproape în întregime prin cele două impozite succesive — profit şi dividende — fără să mai punem la socoteală TVA-ul, crescut la 21% din august 2025.

În al doilea rând, apare un stimulent tot mai puternic pentru antreprenori fie să reinvestească profitul în firmă, ca să evite impozitul pe dividende, fie să ia în calcul mutarea capitalului către ţări cu fiscalitate mai blândă, cum sunt Bulgaria sau Ungaria.

În al treilea rând, se creează un dezechilibru investiţional în regiune: la un profit egal, un investitor plăteşte cu aproximativ 15 puncte procentuale mai mult în România decât în Bulgaria pentru a scoate banii din firmă — un motiv concret pentru care investiţiile noi tind, tot mai des, să ocolească România în favoarea vecinilor cu fiscalitate mai stabilă şi mai previzibilă pe capital.

În al patrulea rând, există riscul ca obiectivul declarat de consolidare fiscală să nu fie atins aşa cum şi-a propus guvernul. Dacă baza de capital se contractă — fie pentru ca firmele reinvestesc mai mult, fie pentru că unii investitori îşi mută activitatea — veniturile din impozitul pe dividende ar putea evolua mult sub estimarea oficială de 3,6 miliarde de lei (0,18% din PIB) pentru 2026.

Comparaţia directă între taxa pe capital şi taxa pe muncă are şi limitele ei, pe care e absolut relevant să le menţionez.

Capitalul e mai mobil decât forţa de muncă şi implică un risc real: profitul unui investitor nu e garantat, spre deosebire de salariul unui angajat, care e datorat indiferent de cum merge afacerea în luna respectivă. În plus, cei 2,25% CAM plătiţi de angajator peste salariul brut nu apar direct pe fluturaşul de salariu al angajatului, dar cresc costul total al angajării, deci taxa reală pe muncă e, de fapt, chiar mai mare decât cea vizibilă în actele salariatului."