Fondatorul Evergrande, închis pe viaţă. Cumpărătorii şi furnizorii suportă costurile prăbuşirii sectorului imobiliar chinez

Condamnarea la închisoare pe viaţă a fondatorului gigantului imobiliar chinez Evergrande, Hui Ka Yan, reprezintă o sancţionare juridică a uneia dintre cele mai spectaculoase prăbuşiri corporative din China.

Totuşi, pentru însă sute de mii de cumpărători de locuinţe, investitori şi alţi creditori, verdictul rezolvă foarte puţin din pierderile financiare lăsate în urmă de gigantul imobiliar.

Hui, fondatorul şi fostul preşedinte al China Evergrande Group, a fost condamnat pe 20 august, după ce a fost găsit vinovat de infracţiuni care includ fraudă în atragerea de fonduri şi deturnare de fonduri. Averea sa personală a fost confiscată, iar Evergrande şi filiala sa imobiliară au fost amendate cu un total de 15,82 miliarde de yuani (2,35 miliarde de dolari).

Autorităţile chineze au dispus, de asemenea, continuarea recuperării veniturilor obţinute ilegal şi despăgubirea pentru pierderi în măsură în care fondurile disponibile nu sunt suficiente. Alte 56 de persoane implicate în cazurile legate de Evergrande, inclusiv cei doi fii ai lui Hui, au primit pedepse cu închisoarea cuprinse între un an şi 10 luni şi 18 ani, precum şi amenzi sau confiscarea unor active.

Separat, pe 21 august, Tribunalul Intermediar din Guangzhou a acceptat cererea de lichidare prin faliment a Evergrande Real Estate Group şi a numit o echipă de lichidare în calitate de administrator. Creditorii au fost îndrumaţi să-şi înregistreze creanţele în cadrul procedurii.

Condamnarea nu recuperează automat banii pierduţi

Sancţiunile nu înseamnă însă automat despăgubirea persoanelor care au pierdut bani în urma prăbuşirii Evergrande.

La sfârşitul lui 2022, Evergrande raporta datorii totale de 2,437 trilioane de yuani, dintre care 721,021 miliarde de yuani reprezentau obligaţii contractuale, iar 664,244 miliarde erau legate de dezvoltarea imobiliară. Ulterior, Reuters a citat estimări ale Gavekal Dragonomics potrivit cărora avansurile plătite de cumpărătorii de locuinţe la Evergrande echivalau cu aproximativ 600.000 de apartamente.

Economistul american Davy Jun Huang a declarat pentru The Epoch Times că sentinţa lui Hui răspunde la întrebarea cine a comis infracţiunile, dar nu răspunde la întrebarea cine va suporta responsabilitatea pentru datoriile uriaşe şi proiectele neterminate ale Evergrande.

Cele două probleme sunt fundamental diferite: pedepsirea lui Hui nu finalizează automat locuinţele şi nu garantează recuperarea banilor creditorilor.

Cine va suporta pierderile?

Prăbuşirea Evergrande a distribuit pierderile între mai multe categorii:

- cumpărători de locuinţe;

- furnizori şi constructori;

- bănci;

- investitori;

- alţi creditori.

Amenda aplicată companiei şi filialei sale imobiliare nu reprezintă, prin ea însăşi, o despăgubire directă pentru cumpărătorii locuinţelor sau pentru proiectele abandonate.

Există însă o precizare importantă: un rezumat oficial al Curţii Supreme a Chinei arată că recuperarea pierderilor are prioritate faţă de executarea amenzilor şi confiscărilor, iar veniturile obţinute ilegal trebuie recuperate şi folosite pentru acoperirea prejudiciilor atunci când este posibil.

Furnizorii, printre cei mai mari perdanţi

Prăbuşirea Evergrande a afectat mult mai mult decât cumpărătorii apartamentelor neterminate.

Potrivit lui Xu Zhen, specialist în pieţele de capital din China, administraţiile locale au fost printre marii beneficiari ai expansiunii Evergrande. El estimează că acestea au încasat aproximativ 1,2-1,7 trilioane de yuani (180-250 miliarde de dolari) din vânzări de terenuri şi taxe asociate direct activităţii Evergrande între 2016 şi 2021.

Aceşti bani intraseră deja în bugetele administraţiilor şi nu ar fi afectaţi de falimentul Evergrande sau de condamnarea lui Hui, susţine Xu.

Băncile au beneficiat iniţial de creditarea companiei, dar ulterior au devenit creditori. Unele creanţe au fost vândute după prăbuşirea Evergrande la reduceri foarte mari. Xu a dat exemplul unei creanţe deţinute de China Minsheng Bank, care ar fi fost vândută pentru aproximativ 13,5% din valoarea iniţială.

Pentru cumpărătorii de locuinţe, pierderea a avut o altă formă: ani de aşteptare, în timp ce continuă să plătească ipoteci pentru locuinţe în care este posibil să nu poată locui niciodată.

Xu consideră însă că furnizorii au suferit unele dintre cele mai mari pierderi financiare.

Rezultatele intermediare ale Evergrande din iunie 2023 indicau 1,05657 trilioane de yuani în datorii comerciale şi alte datorii, dintre care 596,17 miliarde de yuani reprezentau sume datorate pentru materiale de construcţii.

Mii de companii mici şi mijlocii au fost afectate, multe având o putere de negociere redusă şi resurse juridice limitate.

Unele firme de construcţii şi furnizori de materiale au intrat în faliment după ce nu au reuşit să încaseze efecte comerciale emise de Evergrande. În lichidarea unei companii de proiect Evergrande din Zhanjiang, creditorii obişnuiţi au primit în cele din urmă doar aproximativ 0,69% din creanţe, potrivit presei financiare chineze.

Şi investitorii individuali au pierdut masiv

Produsele de finanţare de tip wealth management ale Evergrande însumau aproximativ 92,1 miliarde de yuani, compania raportând la sfârşitul lui 2022 aproximativ 34 de miliarde de yuani în principal şi dobânzi neachitate.

Separat, Reuters relata în 2021, citând un manager de vânzări al Evergrande Wealth, că peste 80.000 de persoane cumpăraseră astfel de produse, prin care compania strânsese peste 100 de miliarde de yuani în cinci ani.

Acţiunile Evergrande au fost, de asemenea, delistate, lăsând numeroşi investitori individuali cu pierderi substanţiale.

Cum a ajuns Evergrande atât de mare?

Prăbuşirea companiei a relansat şi întrebările privind modul în care Evergrande a crescut atât de rapid.

Jurnalistul japonez Akio Yaita, stabilit în Taiwan şi cunoscut pentru criticile sale la adresa Partidului Comunist Chinez (PCC), susţine că prăbuşirea nu a fost doar rezultatul îndatorării excesive şi al spargerii bulei imobiliare. În opinia sa, cazul Evergrande scoate la iveală probleme mai profunde ale relaţiei dintre politică şi mediul de afaceri din China.

Potrivit acestei interpretări, antreprenorii cu legături politice puternice au acces mai uşor la terenuri, aprobări administrative şi finanţare. Creşterea preţurilor proprietăţilor le permite apoi să se extindă rapid.

Acest model devine însă vulnerabil atunci când se schimbă raporturile politice.

Economistul Huang descrie ascensiunea Evergrande drept o formă de cooperare reciproc avantajoasă între companii şi autorităţi. În perioada boomului imobiliar, dezvoltatorii ajutau administraţiile locale să genereze venituri din terenuri şi creştere economică, în timp ce băncile îşi extindeau creditarea şi îşi îndeplineau obiectivele de finanţare.

Astfel, interesele dezvoltatorilor, băncilor şi oficialilor locali erau aliniate.

Problemă mai largă a modelului imobiliar chinez

Criticii sistemului susţin că Evergrande ilustrează o problemă structurală: dezvoltatorii imobiliari privaţi pot deveni extrem de dependenţi de un sistem în care statul controlează în mare măsură terenurile şi accesul la capital.

În timpul boom-ului, statul şi administraţiile locale au beneficiat de veniturile generate de piaţă imobiliară. După spargerea bulei, însă, o mare parte din costuri au fost transferate către cumpărători, furnizori, investitori şi alte categorii de creditori.

De aceea, condamnarea lui Hui Ka Yan nu închide cazul Evergrande.

Pentru foştii clienţi şi creditorii companiei, întrebarea esenţială nu mai este doar cine a fost pedepsit, ci cine va suporta în cele din urmă costul prăbuşirii şi cât din banii pierduţi şi din locuinţele promise va putea fi recuperat.