George Simion, în SUA la un eveniment organizat de o biserică subordonată Patriarhiei Moscovei [G4Media]

George Simion (Captură video)
Ana Ion
23.08.2026
George Simion (Captură video)
Ana Ion
23.08.2026

Preşedintele AUR, George Simion, a participat în SUA la un festival organizat de Biserica Sfântul Andrei din Chicago, potrivit unui articolul publicat pe blogul său.

Publicaţia G4Media a punctat că un detaliu extrem de important din punct de vedere politic, care nu apare în articolul de pe blogul lui Simion, este că biserica respectivă e subordonată Mitropoliei Moldovei, aflată sub jurisdicţia Patriarhiei Moscovei.

Mitropolia Moldovei este unul dintre vectorii prin care regimul Putin îşi promovează agenda de destabilizare a Republicii Moldova.

Articolul de pe blog remarcă faptul că la festival sunt şi cetăţeni din Republica Moldova: ”Preşedintele AUR a remarcat diversitatea comunităţii reunite la festival, formată din români veniţi din numeroase regiuni ale României şi din Republica Moldova. 'Văd că aici, la Biserica Sfântului Andrei, unirea aţi făcut-o deja: România cu Moldova. Sunteţi şi de la Bălţi, şi de la Mereni, şi de la Timişoara, şi de la Bistriţa, şi Sibiu, şi Dobrogea, şi Baia Mare, Mureş. Cum să nu? E o întreagă Românie, o Românie Mare aici', a subliniat liderul AUR”.

Simion i-a mulţumit preotului de la Biserica Sfântul Andrei din Chicago, potrivit articolului citat: ”Mulţumim, părinte! Şi aşa picnic frumos n-am mai văzut de mult”.

Apartenenţa Bisericii Sfântul Andrei din Chicago la Mitropoliei Moldovei, aflată sub jurisdicţia Patriarhiei Moscovei, este indicată pe pagina de Facebook a aşezământului religios, unde sunt postate mai multe fotografii cu imaginea lui Vladimir Mitropolitul Moldovei, subordonat direct Patriarhului Kiril al Rusiei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos