Întâlnirea controversată dintre şefa CCR şi Bolojan. Explicaţiile Elenei-Simina Tănăsescu

Preşedinta Curţii Constituţionale a României (CCR), Elena-Simina Tănăsescu, a explicat pentru Recorder că întâlnirea avută vineri cu premierul interimar Ilie Bolojan ar fi avut ca subiect de discuţie doar nevoia CCR de a-i fi atribuite spaţii suplimentare sau unul mai adecvat activităţii instituţiei.
Curtea funcţionează în momentul de faţă la Palatul Parlamentului.
Elena-Simina Tănăsescu a declarat pentru Recorder că discuţia de vineri a avut loc după ce, într-o şedinţă extraordinară, Guvernul analizase o hotărâre legată tocmai de această posibilitate.
Iată ce a declarat şefa CCR pentru jurnaliştii de la Recorder:
Simina Tănăsescu: Am adresat o întrebare dacă ar fi posibil ca din toată clădirea aceea, pe 5-6 etaje, să fie alocate, nu ştiu, una, două, spaţii administrative şi pentru Curtea Constituţională. Unele chestiuni se pot rezolva şi prin schimb de documente, prin corespondenţă. Altele se pot rezolva telefonic. Dar aspectele acestea legate de care birouri, unde şi cum, pentru astea chiar trebuie să discuţi.
Recorder: Deci, domneavoastră ceruserăţi această întâlnire cu premierul interimar?
Simina Tănăsescu: Nu, n-am cerut-o în mod particular. Am adresat o întrebare la Secretariatul General al Guvernului, dar pentru a stabili modul în care ar fi posibil, fie şi doar teoretic, să beneficiem de spaţii adiţionale, era necesară o întâlnire.
Recorder: Acea întâlnire s-a produs vineri. De ce n-a fost anunţată public?
Simina Tănăsescu: O şedinţă a Guvernului în care s-a aprobat acest lucru. Înţeleg că a fost o şedinţă extraordinară. Am aflat de ordinea de zi prin mijloacele uzuale. Iar între momentul în care s-a terminat şedinţa de guvern şi momentul în care a avut loc întâlnirea, nici nu ştiu dacă a trecut mai mult de o oră, o oră şi ceva. Fizic, n-aveam când să anunţ.
Recorder: N-a venit vorba, azi dat peste weekend aceste explicaţii de vreunul dintre dosarele aflate în analiza Curţii Constituţionale, deşi ştia toată lumea că urma ca astăzi să vă pronunţaţi asupra modificărilor aduse legii ANI. Nu era totuşi momentul...
Simina Tănăsescu: Şi nu numai. Erau încă alte două acte normative în discuţia noastră, da.
Recorder: Nu era totuşi momentul într-atât de încordat încât o sală, două, în care să poată funcţiona Curtea Constituţională omeneşte să mai aştepte o zi?
Simina Tănăsescu: Poate fi şi asta o întrebare legitimă. Numai că o zi sau două sau trei, desigur. Numai că situaţia foarte constrângătoare în care ne aflăm nu datează doar de o zi de două, datează de un an de zile. Ea a devenit extrem de acută de la începutul lunii august, iar hotărârea de guvern s-a adoptat în acea zi. Lectura mea, cel puţin, a fost că urmează repartizarea spaţiilor, iar o repartizare a spaţiilor deja realizată, mai greu să fie după aceea întoarse din drum.
Recorder: Doar ca să fie 100% limpede, spuneţi în clar, înregistrat, că nu a venit vorba de vreo secundă, în discuţia pe care aţi avut-o cu premierul, despre dosarele aflate pe rolul Curţii.
Simina Tănăsescu: Am făcut afirmaţia aceasta în două rânduri în scris. O pot face ori de câte ori e nevoie. Nu cred că-şi poate cineva imagina că o discuţie referitoare la dosarele Curţii se poate purta în afara cadrelor legale. Sau, cel puţin, imaginaţia mea nu poate ajunge până acolo. Nu am discutat nimic legat de dosare.
Recorder: Trag în mod corect concluzia că nu luaţi varianta demisiei în considerare?
Simina Tănăsescu: Eu nu am luat-o niciodată.