Miliţiile Houthi din Yemen susţin că au atacat instalaţiile petroliere saudite pe fondul escaladării conflictului

Miliţiile Houthi din Yemen, sprijinite de Iran, au afirmat sâmbătă că au atacat instalaţii petroliere din Arabia Saudită, pe fondul escaladării tensiunilor dintre cele două părţi.
Un purtător de cuvânt militar al grupării Houthi a declarat că aceasta a lansat zeci de rachete şi drone asupra instalaţiilor afiliate gigantului petrolier saudit Aramco din oraşele Jazan şi Yanbu.
Atacurile au fost o reacţie la loviturile aeriene saudite din noaptea trecută asupra oraşului de coastă Hodeidah, controlat de gruparea Houthi, a adăugat purtătorul de cuvânt Yahya Saree într-o declaraţie televizată.
Autorităţile saudite nu au confirmat presupusele atacuri ale grupării Houthi, dar sâmbătă dimineaţă, serviciul saudit de apărare civilă a anunţat că au fost emise avertismente de pericol în Jazan şi Yanbu, fără a oferi însă detalii suplimentare.
Vineri seara târziu, o coaliţie militară condusă de Arabia Saudită în Yemen a declarat că a efectuat lovituri aeriene în Yemen ca răspuns la atacurile asupra navelor saudite.
Purtătorul de cuvânt al coaliţiei, Turki al-Maliki, a afirmat că loviturile au vizat „obiective militare legitime” aparţinând miliţiei Houthi din Hodeidah, legate de ameninţările la adresa navigaţiei în Marea Roşie.
Al-Maliki a precizat că portul Hodeidah, o infrastructură vitală pentru ajutorul umanitar destinat Yemenului devastat de conflicte, nu a fost vizat.
La începutul acestei săptămâni, gruparea Houthi a anunţat că a impus un blocaj naval asupra Arabiei Saudite, ca răspuns la ceea ce grupul rebel descrie drept un asediu de lungă durată al Arabiei Saudite asupra zonelor din Yemen aflate sub controlul Houthi.
Sâmbătă, Saree a avertizat că grupul „nu va ezita” să ia măsuri suplimentare de escaladare a conflictului, în funcţie de evoluţia situaţiei.
Între timp, un post de televiziune afiliat guvernului yemenit susţinut de Arabia Saudită a relatat că, sâmbătă, avioane de luptă au lovit poziţii ale grupării Houthi în provinciile Marib şi al-Jawf, din estul Yemenului.
Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a făcut apel la dialog sâmbătă, în urma escaladării conflictului dintre Arabia Saudită şi grupul Houthi.
Nu există o soluţie militară la acest conflict, a declarat Araghchi într-un interviu acordat cotidianului de stat „Iran”.
Mai degrabă, a spus el, conflictul trebuie rezolvat prin dialog între Arabia Saudită, Yemen şi alte ţări din regiune.
Deşi Iranul susţine miliţia Houthi, Araghchi a susţinut că problemele din Yemen nu sunt vina ţării sale, ci îşi au rădăcinile în conflicte regionale de lungă durată.
Cea mai recentă escaladare deschide un nou front în conflictul din Orientul Mijlociu care a cuprins regiunea de la campania de bombardamente americano-israeliene asupra Iranului de la sfârşitul lunii februarie.
Yemenul se află într-un conflict devastator de când rebelii Houthi au preluat controlul asupra capitalei Sana'a şi a altor zone din nordul ţării, la sfârşitul anului 2014.
De atunci, Arabia Saudită conduce o coaliţie menită să sprijine guvernul yemenit împotriva avansului Houthi.
În 2023, Arabia Saudită şi rivalul său regional, Iranul, au convenit, în cadrul unui acord mediat de China, să-şi restabilească relaţiile după o ruptură de şapte ani, alimentând speranţele privind sfârşitul conflictului din Yemen.
Pe lângă închiderea efectivă a Strâmtorii Hormuz de către Iran, pe fondul confruntării în curs cu SUA, tensiunile cresc acum rapid în Marea Roşie, ridicând perspectiva unor noi perturbări pe o altă rută maritimă comercială dintre cele mai aglomerate din lume.
Houthi controlează o mare parte din nordul Yemenului şi porţiuni întinse ale litoralului ţării la Marea Roşie, ceea ce le conferă capacitatea de a ataca cu rachete navele comerciale care tranzitează strategica Strâmtoare Bab el-Mandeb.
În timp ce Strâmtoarea Hormuz a fost punctul central al atacurilor repetate asupra petrolierelor şi navelor comerciale în timpul conflictului cu Iranul, Bab el-Mandeb reprezintă, la rândul său, un punct critic de strângere a traficului maritim.
Această cale navigabilă a devenit din ce în ce mai importantă ca rută alternativă la Strâmtoarea Hormuz, în special pentru exporturile de petrol ale Arabiei Saudite.