"Pacea" Kremlinului? Deputat din Duma de Stat a Rusiei cere exterminarea a până la 50% dintre ucraineni

Aleksei Juravliov
Redacţia
08.07.2026
Aleksei Juravliov
Redacţia
08.07.2026

Deputatul Dumei de Stat a Rusiei Alexei Juravliov a declarat, într-o conversaţie cu avocatul şi bloggerul Ivan Mironov, că ar fi acceptabilă exterminarea a până la jumătate din populaţia Ucrainei pentru eradicarea „nazismului”.

În timpul discuţiei, Mironov a întrebat: „Câţi nazişti credeţi că sunt acum în Ucraina?”.

Juravliov a răspuns că înainte erau două procente, iar acum sunt poate 20–30%.

Întrebat dacă toţi ar trebui exterminaţi, deputatul a răspuns: „De preferat”.

„Toţi naziştii trebuie exterminaţi. Toţi. Înţelegeţi, chiar dacă este vorba de cincizeci la sută — chiar şi cincizeci la sută — trebuie exterminaţi... Ca această infecţie să nu mai existe acolo, astfel încât nimeni să nu ne ameninţe”, a declarat Juravliov, potrivit The Mosocw Times.

Deputatul a susţinut că „a văzut cu ochii lui cum aceşti nenorociţi vin şi îi spânzură pe toţi cei pe care îi întâlnesc — ruşi, neruşi, indiferent de convingerile lor”.

El a adăugat că „dacă această infecţie nu este eradicată, va rămâne acolo pentru totdeauna”.

Juravliov a admis că unii ucraineni şi-ar putea „schimba discursul” (adică opiniile), dar a adăugat: „Dacă nu o fac, atunci, desigur, trebuie distruşi”.

Când Mironov a întrebat cum poate fi deosebit un fascist de un nefascist, parlamentarul a explicat că principalul criteriu este dacă persoana are o armă.

„Dacă are o armă automată, da, trebuie distrus. Ce mai e de deosebit? Dacă îl vezi, omoară-l”, a precizat el.

Pentru a-şi susţine afirmaţia că ucrainenii şi-ar schimba rapid atitudinea, Juravliov a invocat o frază pe care a spus că a auzit-o şi pe care a atribuit-o unui „ucrainean get-beget”: „Lvivul nu a întâmpinat niciodată în istorie vreo armată fără pâine şi sare”. După aceasta, deputatul a reiterat că cei care nu îşi „schimbă discursul” ar trebui ucişi sau deportaţi.

„Dacă nu vreţi să vă schimbaţi discursul, atunci trebuie fie să fiţi expulzaţi de acolo, fie distruşi”, a spus el.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos