Procurorul dat în urmărire după mandatul ÎCCJ, găsit la cumpărături într-un Lidl din Snagov

Procurorul Radu George Bucurică, dat în urmărire după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, a fost prins joi seara într-un magazin Lidl din Ghermăneşti, în zona Snagov, potrivit unor surse judiciare citate de aktual24.ro.
Bucurică a fost localizat în magazinul aflat în apropierea ieşirii de pe Autostrada A3 către Snagov. Poliţiştii l-au imobilizat şi l-au transportat la sediul Poliţiei Snagov.
Ulterior, procurorul urmează să fie transferat în Arestul Central al Poliţiei Capitalei, pentru punerea în executare a mandatului de arestare preventivă.
Context
Reamintim că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus arestarea preventivă a procurorului pentru 30 de zile, decizia fiind definitivă. Mandatul vizează acuzaţii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi două infracţiuni de ultraj.
După pronunţarea hotărârii, Bucurică nu a fost găsit pentru punerea imediată în executare a mandatului, astfel că Poliţia Română l-a introdus pe lista persoanelor urmărite.
Dosarul are la bază un incident produs în noaptea de 8 spre 9 august, într-un local din comuna Ribiţa, judeţul Hunedoara.
Potrivit anchetatorilor, procurorul ar fi intrat în local având asupra sa un pistol, un cuţit şi un spray iritant-lacrimogen. La intervenţia poliţiştilor, acesta ar fi refuzat să se legitimeze, ar fi folosit spray-ul şi ar fi încercat să fugă.
În timpul incidentului s-a produs şi un foc de armă. Imaginile surprinse de camerele purtate de poliţişti au indicat ulterior că focul nu ar fi fost tras de Bucurică, ci de o altă persoană care ajunsese în posesia pistolului.
ÎCCJ a menţinut însă acuzaţiile privind nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi ultrajul şi a dispus arestarea preventivă a procurorului.
Radu George Bucurică este procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin. Consiliul Superior al Magistraturii a dispus recent suspendarea acestuia din funcţie.