Ruşii s-au grăbit să-şi transfere banii în Georgia pe fondul zvonurilor privind mobilizarea

Imagine ilustrativă: Bancomate Citi Bank şi Sberbank într-un centru comercial, 1 septembrie 2023, la Moscova, Rusia (Getty Images)
Redacţia
28.08.2026
Imagine ilustrativă: Bancomate Citi Bank şi Sberbank într-un centru comercial, 1 septembrie 2023, la Moscova, Rusia (Getty Images)
Redacţia
28.08.2026

Ruşii au început din nou să transfere bani în Georgia într-un ritm accelerat, pe fondul zvonurilor privind posibilitatea unui nou val de mobilizare în această toamnă.

În iulie, volumul depozitelor în ruble din băncile georgiene a crescut cu 32,9% faţă de luna precedentă, ajungând la 98,605 milioane de lari, echivalentul a aproximativ 3,1 miliarde de ruble. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, indicatorul a crescut cu 48,4%. Datele provin de la Banca Naţională a Georgiei şi au fost preluate de publicaţia BPN.

Creşterea depozitelor în ruble în băncile georgiene a început în iulie 2022. Atunci, într-o singură lună, volumul acestora a crescut cu 177%, de la 17,908 milioane de lari în iunie la 49,591 milioane de lari în iulie.

În ultimele luni, indicatorul a scăzut treptat, însă din iulie 2023 a început din nou să crească. Maximul a fost atins în martie 2025, când volumul depozitelor în ruble a ajuns la 121,021 milioane de lari, adică aproximativ 3,7 miliarde de ruble.

În acelaşi timp, rubla reprezintă doar 0,13% din totalul fondurilor depuse în băncile georgiene. Volumul total al depozitelor din sectorul bancar al Georgiei a ajuns la sfârşitul lunii iulie la 73,93 miliarde de lari, echivalentul a aproximativ 28,1 miliarde de dolari. Dolarul reprezintă 77,16% din structura conturilor în valută, iar euro - 20,3%, potrivit The Moscow Times.

Anterior, zeci de mii de ruşi au decis să plece în Georgia. În perioada 17–24 august, peste 113.000 de persoane au trecut prin singurul punct de frontieră rutieră funcţional dintre Rusia şi Georgia, Verhni Lars.

Martorii au relatat că pe partea rusă a frontierei s-a format un ambuteiaj uriaş, iar maşinile înaintau cu o viteză de aproximativ 50 de metri pe oră.

În septembrie 2022, când liderul rus Vladimir Putin a anunţat mobilizarea, Verhni Lars a fost, de asemenea, cel mai aglomerat punct de trecere a frontierei de pe teritoriul Rusiei.

Zvonurile privind o nouă mobilizare, care ar putea începe după alegerile pentru Duma de Stat din septembrie, circulă de câteva luni.

Primul care a vorbit despre acest lucru a fost preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Potrivit acestuia, Putin intenţionează să trimită pe front încă “300.000 până la 500.000 de oameni”, din cauza că Ministerul rus al Apărării nu reuşeşte să recruteze suficienţi militari pe baza de contract.

Ulterior, oficiali europeni au admis posibilitatea ca regimul de la Moscova să recurgă la o asemenea măsură dacă pierderile ridicate de pe front se vor menţine.

Surse ale publicaţiei Verstka din cadrul autorităţilor ruse nu au exclus ca, pe lângă mobilizare, în ţara să fie declarată şi legea marţială.

La rândul său, Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), cu sediul la Washington, a relatat despre existenţa unor indicii privind pregătirea unei noi recrutări masive în armata rusă.

Kremlinul şi Duma de Stat au negat însă aceste planuri şi au calificat informaţiile despre mobilizare drept “ştiri false” menite să inducă în eroare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos