Băsescu îl "ceartă" pe Nicuşor Dan că nu desemnează mai repede un premier. Anticipatele "înseamnă încă 3-4 luni de bătut câmpii"

Fostul preşedinte Traian Băsescu a transmis din nou, la România TV, că şeful statului Nicuşor Dan trebuie să aleagă cât mai repede una dintre cele două opţiuni de premier - Sorin Grindeanu (PSD) sau Siegfried Mureşan (PNL-USR-UDMR), în contextul în care alegerile anticipate nu sunt o soluţie în acest moment.
"Criza din 2008-2010 a fost una globală, în care noi nu găseam bani să ne împrumutăm. Acum, discutăm despre o criză creată de noi, pe care nu vrem să o rezolvăm decât pornind de la interesul personal, de partid, şi nu de la interesul ţării. (…) Avem două partide care au avut opţiuni: PNL a spus Siegfried Mureşan, PSD a spus Sorin Grindeanu. (…) Asta poate fi soluţia. Nu putem sta până în 2028 cu un guvern interimar. Trebuie soluţionată problema cât se poate de repede. Guvern, guvern, guvern! E condiţia numărul unu şi pentru credibilitate", a declarat Traian Băsescu.
Din perspectiva fostului şef de stat, tergiversarea "decredibilizează ţara foarte tare", în timp ce alegerile anticipate "înseamnă încă trei-patru luni de bătut câmpii, de campanii, de neglijat problemele ţării".
Întrebat despre scenariul în care Nicuşor Dan l-ar desemna premier, din nou, pe Eugen Tomac, Traian Băsescu a replicat: "Aş opta pentru un prim-ministru cu un partid în spate din parlament. Are nevoie premierul de un partid în parlament, care să facă aranjamente pentru voturi. Ca premier independent, n-ai nicio şansă să rezolvi lucruri".
"Nu mi-e simpatic Bolojan, dar să ştiţi că nu e el vinovat pentru că nu avem guvern. El nu poate să plece. Dacă nu se desemnează un alt premier şi acesta e votat de parlament, Bolojan trebuie să stea acolo", a precizat fostul lider de la Cotroceni.
De asemenea, fostul şef de stat a mai comentat şi declaraţiile manipulatoare potrivit cărora Bruxelles-ul "vrea să ne şubrezească".
"Cea mai mare îngrijorare (la Bruxelles – n.r.) este când într-o ţară din Est e o situaţie de criză, care are ecouri şi în restul Uniunii. Nu vine nimeni special să facă rău României. Ne dau bani şi nu ştim să-i luăm. Noi singuri ne facem rău. Uite, nu avem guvern!", a punctat Traian Băsescu.