Şeful Apărării: O parte dintre "suveranişti" sunt deranjaţi că Armata a doborât dronele ruseşti care au încălcat spaţiul nostru aerian

Radu Miruţă (USR)
Andrei Pricopie
26.07.2026
Radu Miruţă (USR)
Andrei Pricopie
26.07.2026

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, a răspuns punctual dezinformărilor care circulă în spaţiul public din ultimele zile după ce Armata Română a doborât cu rachete două drone care au intrat în spaţiul nostru aerian.

"România a demonstrat un lucru simplu: îşi apără teritoriul şi reacţionează ferm, iar în aceste zile, capabilităţile aflate la dispoziţia Armatei Române raportate la contextul dat au făcut posibilă o intervenţie de succes. Graniţele, spaţiul aerian şi suveranitatea României nu sunt negociabile. NATO funcţionează, Armata Română îşi face datoria la maximum cu ceea ce are la dispoziţie, iar noi vom continua să investim în apărarea cetăţenilor, a teritoriului naţional şi a flancului estic al Alianţei. Asta este realitatea. În schimb, văd că o parte dintre cei care se declară 'suveranişti' sunt mai deranjaţi că Armata Română şi-a făcut datoria decât de faptul că drone ruseşti au încălcat spaţiul nostru aerian", a declarat Radu Miruţă.

Şeful Apărării a răspuns punctual "pentru că au apărut multe dezinformări":

1. "Aţi tras cu rachete scumpe în drone ieftine" - FALS

ADEVĂRUL: Calculul nu se face comparând preţul unei rachete cu cel al unei drone. În ecuaţie intră vieţile oamenilor şi siguranţa comunităţilor pe care le protejăm, iar acestea nu au preţ.

Utilizăm capabilităţi de apărare antiaeriană la sol, dar raza acestora de acţiune este limitată.

Da, aeronavele F-16 nu au fost proiectate pentru astfel de misiuni. Tocmai de aceea reprezintă soluţia de ultimă instanţă, folosită atunci când este necesar să protejăm populaţia şi infrastructura.

În acelaşi timp, nu am stat cu mâinile în sân, ci, atunci când am văzut ce nu avem, am pornit cel mai accelerat program de înzestrare şi modernizare al Armatei Române, cu producţie în România. Prin programul SAFE am contractat, într-un timp record, sisteme dedicate combaterii dronelor. Războiul cu drone nu a început ieri, ci de peste trei ani. Dacă s-ar fi luat decizii la timp în anii anteriori, aceste capabilităţi ar fi fost deja operaţionale. Nu s-a întâmplat asta, dar am recuperat timpul pierdut. Nu mai spun cine şi ce a făcut de la începutul războiului, se poate verifica foarte uşor.

Eu vă spun ce fac eu de şase luni, pe lângă noile achiziţii. Până la intrarea în serviciu a noilor sisteme, adaptăm permanent dispozitivul de apărare din Dobrogea. Periodic – săptămânal, sau o dată la două săptămâni – analizăm lecţiile învăţate, actualizăm procedurile şi repoziţionăm resursele acolo unde este nevoie.

Upgradăm ceea ce poate fi modernizat şi cercetăm componente recuperate din drone ruseşti pentru a eficientiza la maximum soluţiile de lansare.

Rezultatele din ultimele 24 de ore confirmă că această strategie funcţionează. Nu sunt vorbe, sunt fapte. Au fost reorganizate capabilităţile existente, am modernizat ceea ce poate fi upgradat într-un timp scurt şi cercetăm componente recuperate de la dronele eşuate pentru a eficientiza la maximum soluţiile de lansare. Am cerut sprijin suplimentar în cadrul NATO, accelerăm achiziţiile, analizăm permanent scenarii şi luăm decizii înainte ca ameninţările să se transforme în pericole reale.

2. "Drona s-a plimbat prin România şi aţi tras prea târziu" - FALS

ADEVĂRUL: Din momentul în care a intrat în spaţiul aerian al României, drona a fost urmărită permanent. Interceptarea s-a făcut exact în momentul în care existau condiţiile necesare pentru a o doborî în siguranţă. Ieri într-un timp mai lung, azi doar în câteva minute.

Responsabilitatea unui ministru şi a militarilor nu este doar să doboare o ţintă, ci să o facă, cu mijloacele pe care le au la dispoziţie, fără să pună în pericol viaţa oamenilor. Nu riscăm ca fragmentele dronei sau ale interceptorului să cadă peste locuinţe ori asupra populaţiei doar pentru a satisface spectacolul unor comentatori de pe internet.

Şi încă un lucru pentru cei care distribuie informaţii false: la Ianca nu mai funcţionează de ani buni o bază militară. Dacă tot pretindeţi că informaţi opinia publică, măcar verificaţi datele înainte de a răspândi dezinformări.

3. "Au venit dronele şi ministrul era în vacanţă"

Da, eram în concediu. Şi în concediu am rămas ministrul Apărării. Responsabilitatea pentru securitatea României nu se suspendă odată cu plecarea în vacanţă şi nici nu depinde de prezenţa fizică într-un birou.

În ultimele luni am demonstrat, prin decizii şi rezultate, nu prin sloganuri, că Ministerul Apărării funcţionează permanent. Există proceduri, lanţuri de comandă şi oameni pregătiţi care acţionează 24 de ore din 24, iar atunci când situaţia o cere sunt implicat fără întârziere.

România este mai bine pregătită astăzi decât era acum un an. Mai avem multe de făcut, dar un lucru este cert: nu vom face compromisuri când este vorba despre securitatea cetăţenilor români. Vom continua să investim în Armata Română, să consolidăm apărarea antiaeriană şi antidronă şi să acţionăm împreună cu aliaţii noştri ori de câte ori securitatea ţării o cere.

Îndemn publicul să se informeze din surse oficiale şi credibile şi să trateze cu prudenţă declaraţiile spectaculoase, lipsite de context şi de rigoare.

Înţeleg pe deplin îngrijorarea oamenilor, în special teama românilor din Dobrogea, care primesc uneori, de câteva ori pe zi, alerte aeriene. Este justificată. Ca ministru al Apărării, pot să le garantez un singur lucru: Armata Română face maximum posibil pentru a proteja cetăţenii României.

Actualizăm deciziile ori de câte ori este nevoie, căutăm permanent soluţii cu ceea ce avem şi achiziţionăm rapid ceea ce nu a fost achiziţionat până acum. Faptul că două drone au fost doborâte în două zile consecutive este dovada!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos