Bill Gates vrea să discute cu dictatorul chinez Xi Jinping despre măsuri globale privind inteligenţa artificială

Bill Gates intenţionează să se întâlnească cu dictatorul chinez Xi Jinping, mai târziu în acest an, pentru a-i propune măsuri internaţionale menite să reducă riscurile tot mai mari asociate inteligenţei artificiale (AI).
Cofondatorul Microsoft şi miliardarul filantrop a declarat pentru Reuters că este posibil ca China să accepte restricţionarea lansării unor modele AI potenţial periculoase, dacă Statele Unite ar lua primele astfel de măsuri.
“Întreaga lume ar fi de acord cu asta”, a spus Gates, care s-a întâlnit cu Xi în urmă cu trei ani, fiind primul antreprenor străin primit de dictatorul chinez după pandemie.
Gates a mai spus că ar dori să propună ca ţările să monitorizeze capacitatea AI de a crea molecule şi de a facilita atacuri biologice. În opinia sa, o astfel de monitorizare nu ar împiedica dezvoltarea industriei tehnologice.
Echipa lui Gates încearcă să finalizeze o întâlnire cu Xi în timpul următoarei sale vizite în China, programată provizoriu pentru noiembrie.
El a remarcat că China ia deja măsuri pentru a proteja copiii de dependenţa faţă de companionii AI, însă consideră că prea puţini lideri din întreaga lume acţionează suficient de rapid pentru a anticipa efectele negative ale AI.
“Da, în trecut tehnologia nu a făcut niciodată aşa ceva. De data aceasta este diferit. Acesta este un fel de moment evolutiv care necesită o gestionare extraordinară prin politici publice, la nivelul întregii societăţi”, a continuat el.
Atacurile informatice realizate de AI “ar trebui să-i şocheze pe oameni”
În ianuarie, Gates avea o perspectivă mai optimistă asupra inteligenţei artificiale, însă de atunci a devenit îngrijorat că aceasta poate efectua atacuri informatice, elimina locuri de muncă şi crea dependenţă psihologică în rândul utilizatorilor.
De exemplu, tehnologiile dezvoltate de OpenAI, Anthropic şi Meta Platforms au reuşit recent să spargă site-uri reale în cadrul unor evaluări de securitate cibernetică despre care se presupunea că ar fi trebuit să se desfăşoare în medii izolate.
“Aceste incidente de securitate sunt şocante şi ar trebui să-i uimească pe oameni”, a declarat Gates.
Într-o postare publicată miercuri pe blogul său, Gates a cerut crearea unei noi organizaţii internaţionale pentru gestionarea inteligenţei artificiale, inspirată din mai multe modele existente: sistemul de inspecţii nucleare, reglementările internaţionale din domeniul aviaţiei şi acordurile pentru protejarea stratului de ozon.
Până în prezent, administraţia preşedintelui american Donald Trump a exercitat un anumit control asupra distribuţiei unor modele AI puternice, precum Fable 5 al Anthropic, însă o mare parte a reglementării s-a realizat la nivelul statelor americane.
În timp ce mulţi lideri din industria tehnologică, precum directorul general al Meta, Mark Zuckerberg, au evidenţiat beneficiile inteligenţei artificiale, mulţi alţii şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la pericolele acesteia.
Demis Hassabis, preşedintele Google DeepMind, a propus crearea unui organism asemănător Financial Industry Regulatory Authority (FINRA), care să poată dezvolta şi efectua teste privind utilizarea AI în domeniul securităţii naţionale.
Gates este de acord cu cei care consideră că Statele Unite ar trebui să preia conducerea în acest domeniu, însă spune că Washingtonul trebuie mai întâi să stabilească în mod clar criteriile care vor determina ce măsuri trebuie luate.
“Poţi folosi un model de tip FINRA, dar este o discuţie absurdă”, a spus Gates. “Este ca şi cum ai spune: «Ar trebui să ne întâlnim să discutăm despre impozitare la acest restaurant sau la celălalt?»”
Fundaţia să îşi propune să cheltuiască 200 de miliarde de dolari până în 2045, acordând o atenţie tot mai mare inteligenţei artificiale. Potrivit lui Gates, fundaţia colaborează cu Anthropic pentru dezvoltarea unor evaluări medicale ale sarcinii bazate pe AI şi cu OpenAI pentru a sprijini personalul medical din Rwanda.
În februarie, Gates şi-a anulat o apariţie în India după ce Statele Unite au publicat documente referitoare la infractorul sexual Jeffrey Epstein.
Gates a declarat că, în perioada în care a avut relaţii cu Epstein în scopuri filantropice, nu a înţeles amploarea crimelor comise de acesta.