Cipru a început să acorde permise de şedere cetăţenilor bieloruşi cu paşapoarte expirate

Dictatorul bielorus Alexander Lukaşenko (Getty Images)
Redacţia
27.08.2026
Dictatorul bielorus Alexander Lukaşenko (Getty Images)
Redacţia
27.08.2026

Cetăţenii Bielorusiei care au paşapoarte expirate pot obţine sau prelungi un permis de şedere în Cipru. Decizia autorităţilor cipriote a intrat în vigoare în mai 2026, potrivit informaţiilor oferite de biroul adjunctului ministrului pentru migraţie din Cipru pentru Radio Free Europe/Radio Liberty.

Copiii născuţi în Cipru din cetăţeni bieloruşi care nu pot obţine pentru copil un paşaport bielorus vor putea primi permis de şedere pe baza certificatului de naştere eliberat în Cipru, potrivit site-ului de ştiri Meduza.

În aceste situaţii, ambii părinţi trebuie să fie cetăţeni ai Bielorusiei.

Autorităţile cipriote nu au putut preciza dacă perioada petrecută în Cipru cu un permis de şedere emis pe baza unui paşaport bielorus expirat va fi luată în calcul pentru perioada necesară obţinerii cetăţeniei cipriote prin naturalizare. Pentru această chestiune, jurnaliştii au fost îndrumaţi către Ministerul cipriot de Interne, care se ocupă de naturalizare.

Problemă călătoriilor în străinătate rămâne

Noua măsură nu rezolvă însă problema călătoriilor internaţionale.

Permisul de şedere cipriot nu înlocuieşte paşaportul şi nici un document de călătorie. Prin urmare, un cetăţean bielorus cu paşaport expirat nu poate folosi simplul permis de şedere cipriot ca soluţie pentru a ieşi din Cipru şi a călători în alte ţări.

Din septembrie 2023, ambasadele şi consulatele Bielorusiei din străinătate nu mai emit paşapoarte noi şi nu mai prelungesc paşapoartele expirate. Pentru obţinerea unui nou document, cetăţenii trebuie să se întoarcă în Bielorusia.

Pentru unii bieloruşi aflaţi în străinătate, întoarcerea în ţară poate fi însă riscantă, din cauza că autorităţile bieloruse îi pot supune unor anchete sau proceduri penale.

Paşapoartele expirate au provocat deja probleme practice în străinătate. De exemplu, lidera opoziţiei bieloruse Svetlana Tihanovskaia nu a putut deschide un cont la o bancă din Polonia din cauza paşaportului bielorus expirat.

În unele ţări, precum Spania, autorităţile acceptă însă anumite paşapoarte bieloruse chiar şi după expirarea termenului de valabilitate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos