Fabián Ruiz se antrena, mama lui spăla vestiarele. Dar astăzi sunt campioni mondiali

Povestea impresionantă a fotbalistului spaniol care nu a uitat niciodată sacrificiile făcute de mama sa pentru a-i împlini visul.
Fabián Ruiz, jucătorul naţionalei Spaniei, alături de mama sa, după câştigarea Cupei Mondiale 2026. (Foto: Instagramul fotbalistului)
Osome Yozakura
22.07.2026
Fabián Ruiz, jucătorul naţionalei Spaniei, alături de mama sa, după câştigarea Cupei Mondiale 2026. (Foto: Instagramul fotbalistului)
Osome Yozakura
22.07.2026

Spania a devenit campioană mondială pentru a doua oară, însă drumul până la această performanţă nu a fost lipsit de dificultăţi pentru mulţi dintre componenţii naţionalei.

În zorii zilei, când baza sportivă a clubului Real Betis abia începea să prindă viaţă, o femeie străbătea în tăcere coridoarele, împingând un cărucior pentru curăţenie şi pregătind spaţiile pentru activitatea ce urma. Printre cei care o întâlneau zilnic se afla şi Fabián Ruiz. Era mama lui. Ea făcea curăţenie, el se antrena.

Chari Peña, mama lui Fabián Ruiz, făcând curăţenie în vestiarul în care se pregătea fiul său. (Foto: Reţele sociale)
Chari Peña, mama lui Fabián Ruiz, făcând curăţenie în vestiarul în care se pregătea fiul său. (Foto: Reţele sociale)

Născut în Los Palacios y Villafranca, în provincia Sevilla, Spania, Fabián Ruiz a crescut într-un context familial dificil. După despărţirea părinţilor, mama sa, Chari Peña, a fost nevoită să-şi crească singură cei trei copii. Ca mulţi alţi copii de vârsta lui, Fabián a început să joace fotbal la nivel local, până când talentul său a atras atenţia clubului Betis. Admiterea în academia acestuia a reprezentat o şansă extraordinară, dar şi o provocare pentru o familie cu resurse limitate.

Mama, parte a sacrificiului

Clubul i-a oferit lui Chari un loc de muncă la curăţenie, iar ulterior la spălătorie. Astfel, mamă şi fiu ajungeau împreună la baza sportivă şi îşi petreceau acolo mare parte din zi. Ea îşi începea activitatea dis-de-dimineaţă, iar el îşi aştepta antrenamentele cu ghetele pregătite şi cu o pasiune nealterată pentru fotbal.

Fabián a mărturisit în mai multe interviuri că, în adolescenţă, a trăit momente de stânjeneală văzând-o pe mama sa lucrând în acelaşi loc în care el se antrena. Pentru un tânăr aflat în căutarea acceptării în grup, nu era uşor să împace această realitate cu dorinţa de integrare.

În timp, perspectiva sa s-a schimbat radical. A înţeles că fiecare podea spălată şi fiecare echipament aranjat reprezentau o contribuţie directă la visul său. Angajaţii clubului îşi amintesc de un tânăr discret, politicos şi profund conştient de sacrificiile familiei. Nu se comporta ca o vedetă şi nu beneficia de privilegii. Ştia că fiecare oportunitate trebuia câştigată prin muncă.

Datorită eforturilor sale, Chari a reuşit să urmeze cursurile Facultăţii de Psihologie, în timp ce fiul său urca treptat prin toate categoriile de vârstă ale clubului. Talentul lui Fabián s-a impus în mod natural: a debutat la prima echipă a lui Betis, s-a afirmat ca unul dintre cei mai promiţători mijlocaşi spanioli şi a făcut pasul către fotbalul de elită. A evoluat la Napoli, înainte de a ajunge la Paris Saint-Germain.

Din anonimat în elita mondială

Convocat la echipa naţională a Spaniei, Fabián Ruiz a devenit o piesă esenţială în angrenajul selecţionerului Luis De La Fuente. În sferturile de finală, împotriva Belgiei, a deschis scorul, contribuind decisiv la calificarea în fazele superioare ale competiţiei, turneu pe care Spania avea să-l câştige câteva zile mai târziu.

„Mamă, totul a meritat”, a scris fotbalistul pe reţelele sociale.

Ea a studiat. El a jucat. Astăzi, amândoi sunt campioni.

Sursa: Text inspirat dintr-un articol apărut în "El Debate", semnat de Pilar L. Arreaza.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos