Fondatorul China Evergrande, condamnat la închisoare pe viaţă

Fondatorul grupului chinez Evergrande, cel mai îndatorat dezvoltator imobiliar din lume, a fost condamnat joi la închisoare pe viaţă de un tribunal chinez, la cinci ani după prăbuşirea companiei, care a zguduit economia şi pieţele financiare ale ţării.
Hui Ka Yan, cândva cel mai bogat om din Asia, a pledat vinovat în aprilie la opt capete de acuzare, printre care folosirea abuzivă a fondurilor, fraudă în atragerea de capital, colectarea ilegală de depozite publice, acordarea ilegală de împrumuturi, emiterea frauduloasă de valori mobiliare şi mită, relatează Reuters.
Evergrande, cândva unul dintre cei mai importanţi dezvoltatori imobiliari ai Chinei, a intrat în incapacitate de plată pentru cea mai mare parte a datoriilor sale, estimate la aproximativ 300 de miliarde de dolari. Problemele companiei au devenit un simbol al crizei prelungite din sectorul imobiliar chinez, care continuă să afecteze a doua economie a lumii.
“Dar banii noştri?”
Sentinţa, pronunţată în oraşul Shenzhen, include şi confiscarea întregii averi personale a lui Hui. Ea pune capăt poveştii sale spectaculoase de ascensiune de la sărăcie la miliardar, dar este puţin probabil să aducă o consolare semnificativă creditorilor Evergrande din China sau din străinătate.
Lichidatorii Evergrande au refuzat să comenteze sentinţa. Reuters nu a putut contacta reprezentanţii juridici ai lui Hui, care nu a mai fost văzut în public după ce autorităţile chineze l-au reţinut în 2023, în urma intrării Evergrande în incapacitate de plată.
În imaginile publicate de tribunal, Hui, în vârstă de 67 de ani şi cu părul cărunt, apare flancat de doi ofiţeri şi purtând o cămaşă bleumarin cu mânecă lungă.
Tribunalul a afirmat că activităţile infracţionale ale Evergrande, ale companiei Hengda Real Estate şi ale lui Hui au implicat sume extrem de mari, au avut “circumstanţe deosebit de grave”, au provocat pierderi economice considerabile şi au produs un prejudiciu social major.
Comentariile proprietarilor de locuinţe şi ale investitorilor Evergrande de pe reţelele sociale au inclus mesaje precum: “Toţi cetăţenii obişnuiţi au plătit preţul” şi “Dar banii noştri?”
Amenzi şi alte condamnări
Pe lângă condamnarea lui Hui, tribunalul a amendat Evergrande cu 8,82 miliarde de yuani (aproximativ 1,31 miliarde de dolari); Hengda Real Estate cu 7 miliarde de yuani şi alţi cinci foşti directori au primit amenzi şi pedepse cu închisoarea între 6 şi 18 ani.
În total, 56 de persoane asociate cu Evergrande, în afară de Hui, au primit joi diverse sentinţe, potrivit televiziunii de stat CCTV.
Prăbuşirea companiei şi incapacitatea de a rambursa miliarde de dolari în produse de gestionare a averii au provocat proteste ale investitorilor, ameninţând stabilitatea socială. Mulţi dintre cei afectaţi erau persoane cu venituri mai mici, care şi-au pierdut economiile.
De la cel mai bogat om din Asia la închisoare pe viaţă
Hui, fost tehnician într-o fabrică de oţel, a fost crescut de bunica sa într-un sat rural din provincia Henan. El a fondat Evergrande în 1996 şi a transformat-o în cel mai mare dezvoltator imobiliar din China după valoarea vânzărilor contractate, printr-o strategie bazată pe acumularea agresivă de datorii.
În 2017, averea lui Hui era estimată de Forbes la 45,3 miliarde de dolari, cea mai mare avere din Asia la acel moment.
Un tribunal din Hong Kong a dispus lichidarea Evergrande în 2024, iar compania a fost delistată de la Bursa din Hong Kong anul trecut.
Procesul de lichidare avansează însă foarte lent. Potrivit lichidatorilor, până în august anul trecut fuseseră vândute active în valoare de doar aproximativ 255 de milioane de dolari, în timp ce creditorii aveau creanţe de circa 45 de miliarde de dolari.
În afara Chinei continentale, lichidatorii încearcă în instanţă să îngheţe activele offshore ale lui Hui şi ale fostei sale soţii şi să recupereze aproximativ 6 miliarde de dolari reprezentând dividende şi remuneraţii plătite fondatorului şi altor foşti directori.
În 2024, autoritatea chineză de reglementare a pieţei de capital l-a amendat pe Hui cu 6,6 milioane de dolari şi i-a interzis pe viaţă accesul pe piaţa valorilor mobiliare, după ce a constatat că principala divizie a Evergrande şi-a umflat artificial profiturile şi a comis fraude cu valori mobiliare.