Preda: Eu cred că, dacă Nicuşor Dan îl desemnează acum pe Tomac, va fi prim-ministru. Acum, ar face voturile

Profesorul de ştiinţe politice Cristian Preda a opinat, într-o emisiune B1 TV, că preşedintele Nicuşor Dan ar putea să îl impună în acest moment premier pe consilierul său Eugen Tomac.
Jurnalistă: Cât despre guvern, mi se spune că, începând cu 1 septembrie, abia o să intrăm într-un calendar de desemnare a noului premier. Credeţi că, odată cu întoarcerea parlamentarilor din voiaje, după nisip, de la mare, de la soare, o să avem şi un guvern?
Cristian Preda: E mai probabil acum decât până zilele trecute, pentru că, într-adevăr, de la eşecul lui Veştea au trecut 60 de zile şi atunci, dacă o nouă propunere de prim-ministru ar fi refuzată, preşedintele ar putea să dizolve Camerele.
El nu are obligaţia asta, dar are autoritatea să recurgă la un asemenea gest şi, sigur că sunt un număr de parlamentari care ar fi foarte nemulţumiţi să se facă acum alegeri, pentru că, foarte probabil, ei nu ar mai câştiga mandatul pe care l-au câştigat pe 1 decembrie 2024 şi asta face ca un vot favorabil unui guvern să fie mai probabil.
Nu cred însă că preşedintele va alege Grindeanu sau Siegfried Mureşan. Dacă ar fi vrut pe unul dintre ei, cred că l-ar fi desemnat.
Probabil că va fi cineva apropiat de preşedinte, care a lucrat direct cu el. Eugen Tomac, care nu a ajuns în Parlament, dar care ar putea să încerce acum, în acest nou context, să formeze un guvern. Ori un alt consilier al preşedintelui, ori cineva care a interacţionat cu şeful statului, pentru că e evident că Nicuşor Dan cultivă relaţiile cu oameni cu care a mai avut de-a face. Nu pare cineva care să se arunce în necunoscut. Adică, în sensul de a lua o persoană pe care n-a văzut-o niciodată, cu care n-a interacţionat niciodată.
Jurnalistă: Şi credeţi că am putea să vedem un guvern învestit, adică să se adune cele 233 de voturi, dacă n-ar fi unul dintre ei?
Cristian Preda: Eu cred că, dacă îl pune pe Tomac, Tomac e prim-ministru. Acum ar face voturile. Da, aşa văd eu. Şi asta cred că e soluţia cea mai la îndemână. Lumea de acum ştie mai bine cine este Eugen Tomac decât ştia în urmă cu două luni.
În fine, el era cunoscut ca lider al PMP, ca deputat european, dar, în ultima vreme, cum vedem, este şi consilierul care vorbeşte cel mai des în apărarea preşedintelui, că altfel există puţină lume care să sprijine punctele de vedere ale preşedintelui.
Asta e o observaţie mai generală, nu? Nu sunt prea multe voci în societate, dânsul n-are niciun partid care să-l sprijine şi de asta e oarecum un sprijin important Eugen Tomac în perioada asta.
Cineva ca Veştea, pe care l-a desemnat, n-a mai zis nimic de când a pierdut, nici de bine, nici de rău de preşedinte.
Din partide, din PNL, USR, UDMR, nu sunt prea mulţi oameni care să spună lucruri pozitive şi de asta m-am gândit la Eugen Tomac.