PSD coace în Parlament o "amnistie" pentru aleşii locali. Grindeanu, băgat în corzi (SURSE)

Conducerea PSD încearcă să introducă în regim de urgenţă o modificare legislativă prin care să „şteargă” efectele unei legi intrate în vigoare pe 8 august a.c. (Legea 156/2026). Respectivul act normativ modifică Codul administrativ şi, potrivit prevederii, consilierii locali şi judeţeni nu mai pot lucra cu contract individual de muncă într-o autoritate sau instituţie publică precum: primărie, consiliu judeţean, minister, agenţie, serviciu public ori altă instituţie administrativă, ei fiind obligaţi să îşi suspende contractele.
Legea a început să producă efecte de astăzi şi, potrivit unor surse, numeroşi consilieri PSD se află în situaţia interzisă de lege, mai exact iau şi leafă de la stat, sunt şi consilieri. Conform surselor politice, social-democraţii ar avea circa 8000 de astfel de incompatibili.
Cei pe care ziua de astăzi i-a prins cu contractele de muncă nesuspendate nu doar că îşi pierd mandatul, dar vor avea şi interdicţia de a mai ocupa aceeaşi funcţie publică trei ani. Deci miza este foarte mare, atât pentru aleşi, care trebuie să aleagă între mandat şi posturi la stat cât şi pentru partid care nu îşi poate permite să îşi piardă consilierii.
Potrivit unor surse politice, în teritoriu s-a stârnit mare zarvă şi nemulţumire, lui Grindeanu reproşându-i-se că a permis ca o astfel de lege să treacă de Parlament. În consecinţă, liderul PSD face eforturi mari să "corecteze" situaţia şi se va încerca introducerea pe repede înainte în Parlament a unui proiect prin care situaţiile apărute între intrarea în vigoare a noii legi şi intrarea în vigoare a noii modificări să nu fie considerate incompatibilităţi şi să nu atragă răspundere juridică.
Ce prevede legea care a stârnit panică în PSD?
Legea nr. 165/2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 651 din 6 august 2026 care modifică Codul administrativ astfel că personalul contractual din instituţiile publice devine supus aceluiaşi regim de incompatibilităţi şi conflict de interese ca funcţionarii publici.
În baza ei, începând de astăzi, consilierii locali şi judeţeni nu mai pot lucra cu contract individual de muncă într-o autoritate sau instituţie publică precum: primărie, consiliu judeţean, minister, agenţie, serviciu public ori altă instituţie administrativă, ei fiind obligaţi să îşi suspende contractele.
Extras Legea nr. 165/2026:
ART. 550.
...(6) Prevederile art. 94-97 din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la incompatibilităţile funcţionarilor publici, sunt aplicabile în mod corespunzător şi personalului contractual.
ART. 553^2
(2) Constituie abateri disciplinare următoarele fapte:
l) încălcarea prevederilor referitoare la incompatibilităţi, prevăzute prin Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin legi speciale, dacă personalul contractual nu acţionează pentru încetarea acestora într-un termen de 15 zile calendaristice de la data intervenirii cazului de incompatibilitate;
Extras Legea nr. 161/2003:
ART. 94
(1) Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii publice sau calităţi decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică.
(2) Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează:
a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice;
b) în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepţia cazului în care funcţionarul public este suspendat din funcţia publică, în condiţiile legii, pe durata numirii sale;
c) în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ din sectorul public;
d) în calitate de membru al unui grup de interes economic.
ART. 97
(1) Funcţionarul public poate candida pentru o funcţie eligibilă sau poate fi numit într-o funcţie de demnitate publică.
(2) Raportul de serviciu al funcţionarului public se suspendă:
a) pe durata campaniei electorale, până în ziua ulterioară alegerilor, dacă nu este ales;
b) până la încetarea funcţiei eligibile sau a funcţiei de demnitate publică, în cazul în care funcţionarul public a fost ales sau numit.
Ce vor să facă Grindeanu şi PSD?
În urma revoltei din teritoriu, Grindeanu a transmis organizaţiilor locale asigurarea că se lucrează la un proiect legislativ şi că nu e nevoie ca aleşii locali să demisioneze şi nici măcar să îşi suspende contractul de muncă, aşa cum prevede legea.
"Dragi colegi,
Având în vedere implicaţiile noului Cod Administrativ care mi-au fost semnalate, vă informez că se lucrează deja la o soluţie legislativă. Aceasta urmează să fie adoptată de Parlament - într-un termen foarte scurt- şi va rezolva problema.
Astfel, nu este necesară demisia sau suspendarea personalului contractual.
Vă vom ţine la curent cu evoluţiile pe această temă", e mesajul transmis de Grindeanu în teritoriu, potrivit surselor Epoch Times.
Iar "soluţia" identificată de PSD este adoptarea următorului amendament:
"Situaţiile intervenite în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2026 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ şi data intrării în vigoare a prezentei legi, care, potrivit dispoziţiilor art. 550 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 165/2026, ar fi fost de natură să genereze o stare de incompatibilitate, nu constituie incompatibilităţi şi nu atrag răspunderea juridică aferentă acestora."
Practic, o amnistie.