Rubio îndeamnă Cuba să pună în aplicare reforme „înainte să fie prea târziu”

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a îndemnat sâmbătă guvernul socialist al Cubei să pună în aplicare reforme de amploare, cu ocazia împlinirii a cinci ani de la protestele antiguvernamentale care au cuprins această naţiune insulară izolată.
„Liderii Cubei trebuie pur şi simplu să aleagă să se angajeze în favoarea unor reforme reale, a păcii şi a prosperităţii – înainte să fie prea târziu”, a declarat Rubio într-un comunicat publicat de Departamentul de Stat.
„În cadrul acestei administraţii, am oferit Cubei ajutor, asistenţă pentru reconstrucţie şi promisiunea unei noi relaţii între cele două ţări, cu condiţia ca regimul să accepte să realizeze reforme politice şi economice care să ofere ţării o şansă la prosperitate”, a adăugat el, potrivit dpa.
Cuba, o naţiune insulară din Caraibe cu o populaţie de aproximativ 10 milioane de locuitori, se află sub un regim socialist încă de la revoluţia din 1959. Ca răspuns, SUA a impus ţării un embargo economic care rămâne în vigoare şi după mai bine de 60 de ani.
Pe 11 iulie 2021, pe insulă au izbucnit proteste de amploare, mii de oameni ieşind în stradă pentru a manifesta împotriva penuriei de alimente şi medicamente, precum şi împotriva represiunii.
Sute de persoane au fost arestate şi cel puţin o persoană a fost ucisă în timp ce poliţia a intervenit pentru a stăpâni protestele.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a sugerat în repetate rânduri că ţara sa ar putea prelua controlul asupra Cubei, intensificând presiunea în încercarea de a înlătura actualul guvern prin impunerea unor sancţiuni suplimentare şi a unui embargo petrolier asupra ţării la începutul acestui an.
„Preşedintele Trump şi cu mine dorim un viitor mai bun pentru Cuba şi pentru poporul său, care suferă de mult timp”, a declarat Rubio, care s-a născut din părinţi imigranţi cubanezi.