USR îi cere lui Grindeanu anchetă disciplinară. Acuză că amendamentul anti-Fritz a fost «strecurat» în raportul Comisiei juridice

Diana Stoica (Facebook/diana.stoica.d)
Redacţia
24.08.2026
Diana Stoica (Facebook/diana.stoica.d)
Redacţia
24.08.2026

Lidera deputaţilor USR, Diana Stoica, i-a solicitat preşedintelui Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, să declanşeze de urgenţă o cercetare disciplinară pentru a stabili cine a introdus în mod fraudulos în raportul oficial al Comisiei juridice amendamentul împotriva lui Dominic Fritz, deşi textul nu fusese depus, dezbătut sau votat în comisie, se precizează într-un comunicat de presă al USR.

Potrivit sursei citate, amendamentul a apărut în raport cu menţiunea „Autor: Comisia juridică”, deşi membrii Comisiei nu îl votaseră.

USR mai precizează că a depus deja un denunţ penal pentru suspiciunea de fals intelectual şi cere acum conducerii Camerei Deputaţilor să stabilească răspunderea administrativă şi disciplinară a celor implicaţi.

„Am depus această solicitare în numele grupului nostru pentru că deputaţii USR nu pot accepta ca un text de lege să apară pe sub mână într-un document oficial al Parlamentului şi apoi toată lumea să se comporte ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Cei care au redactat acel amendament, cei care l-au introdus în raport şi cei care au orchestrat această schemă trebuie să răspundă. Sorin Grindeanu conduce Camera Deputaţilor şi are obligaţia să afle cine a făcut această faptă extrem de gravă şi să dispună sancţiunile aferente”, a declarat Diana Stoica, lidera deputaţilor USR.

La rândul său, deputatul USR Alexandru Dimitriu subliniază că apariţia amendamentului nu poate fi justificată printr-o simplă eroare materială.

„Să fim serioşi: o eroare materială înseamnă o cifră sau o formulare greşită. Nu apare din greşeală un alineat întreg, redactat juridic, care produce exact efectul politic dorit de PSD împotriva lui Dominic Fritz. Vorbim despre o situaţie extrem de gravă, iar conducerea Camerei are obligaţia să afle cine a făcut-o şi la ordinul cui”, spune Alexandru Dimitriu.

USR solicită conducerii Camerei Deputaţilor să stabilească cine a intervenit asupra raportului, în ce moment şi în baza cărei dispoziţii.

„Plângerea penală îşi va urma cursul. Dar Sorin Grindeanu nu se poate ascunde în spatele Parchetului şi să aştepte până la finalizarea dosarului. Are instrumente administrative chiar acum. Dacă refuză să le folosească, trebuie să explice de ce protejează persoanele care au intervenit asupra unui document oficial al Parlamentului”, conchide Alexandru Dimitriu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos