Economist: Suntem ca pe Titanic - în timp ce românii caută soluţii să se salveze, politicienii ne cântă arii electorale, de pe puntea superioară

"Economia e cu apa la gât, dar supravieţuieşte. Noi suntem ca pe Titanic - în timp ce românii caută soluţii să se salveze, politicienii ne cântă arii electorale, de pe puntea superioară. Avem marele noroc că românii stiu să 'înoate' prin apele crizei", a prezentat, în mod plastic, situaţia în care ne aflăm, analistul financiar Adrian Negrescu.
Economia României a scăzut cu 1,2% în primele trei luni ale anului. Industria este pe minus, agricultura este pe zero. Sunt ultimele date venite de la Institutul Naţional de Statistică.
Ce ne arată, de fapt, aceste cifre
"Ne arată, în esenţă, faptul că suntem într-un Ice Age economic, o epocă de gheaţă economică în care, din păcate, investiţiile au îngheţat, consumul a îngheţat, tot ce înseamnă cheltuieli din partea populaţiei este îngheţat. Suntem în această zonă în care inclusiv Institutul Naţional de Statistică confirmă ceea ce estimam - faptul că suntem într-o zonă de stagflaţie, adică cu creştere economică zero şi cu o inflaţie foarte ridicată, aproape 11% în luna mai.
Ce arată acest lucru? Arată că, din păcate, economia resimte din plin efectele scăderii vânzărilor, ale blocajului financiar, ale creşterii preţurilor şi că se adaptează.
Vestea bună în toată această situaţie, că e bine să privim şi partea plină a paharului, este că în primul trimestru economia nu a scăzut. Dimpotrivă, s-a menţinut pe linia de plutire. Şi, atenţie, asta în condiţiile în care, în mod normal, primele trei luni din an sunt cele în care activitatea economică este cea mai redusă din tot anul.
Adică întotdeauna avem o scădere semnificativă a activităţii economice. Nu s-a întâmplat în acest prim trimestru şi este un semn a ceea ce am mai spus: marile companii de impact din economie şi-au restructurat activitatea, s-au adaptat noii realităţi, iar din această perspectivă supravieţuim din punct de vedere economic. Despre asta este vorba în momentul de faţă."
(intervenţie la postul B1 TV)