Valeriu Gheorghiţă, directorul general al spitalului "Agrippa Ionescu" vrea schimbarea sistemului medical din România

"Sistemul medical din România trebuie regândit. Medicina s-a schimbat enorm în ultimele decenii. Bolile sunt mai complexe, tehnologia a evoluat, iar responsabilitatea personalului medical este tot mai mare. Cu toate acestea, multe dintre regulile după care funcţionează spitalele au rămas aproape neschimbate.

Personalul medical trebuie, fără îndoială, plătit corect. Este o condiţie esenţială pentru a păstra profesioniştii în sistem şi pentru a recunoaşte responsabilitatea muncii lor. Dar salariile mai bune nu vor soluţiona toate neajunsurile. Tehnic partea asta ar fi probabil cel mai simplu de rezolvat. Însă după o perioadă de relativă mulţumire şi linişte, aceleaşi probleme ar reveni în atenţie: lipsa personalului calificat, suprasolicitarea, birocraţia, organizare deficitară, lipsa resurselor în raport de nevoi, absenţa unor perspective reale de dezvoltare profesională pentru tot personalul medical, nu doar pentru medici.

Fără schimbarea modului de funcţionare, riscăm doar să finanţăm mai bine acelaşi sistem.

Normativele de personal sunt depăşite şi nu mai reflectă realitatea din secţii. Necesarul de resursă umană trebuie stabilit în funcţie de volumul de activitate, complexitatea cazurilor şi specificul fiecărei structuri. Dau un singur exemplu relevant: serviciile oncologice s-au diversificat foarte mult şi necesită astăzi echipe medicale extinse şi mai bine pregătite.

Şi finanţarea serviciilor medicale trebuie adusă la nivelul costurilor reale. Tarifele nu pot rămâne rupte de inflaţie şi de creşterea preţurilor pentru medicamente, materiale sanitare, reactivi, utilităţi, mentenanţă şi aparatură medicală.

Nu putem cere calitate, siguranţă şi performanţă dacă serviciile sunt finanţate sub costul lor real.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru gărzi. Garda nu este o simplă prelungire a programului. Înseamnă muncă de noapte, stres, risc profesional şi decizii luate în situaţii critice. Plata trebuie să reflecte această responsabilitate.

Managementul spitalelor trebuie, la rândul său, privit diferit. Un spital nu mai poate fi condus doar ca o instituţie administrativă. Prin dimensiune, infrastructură, număr de angajaţi, fluxuri financiare şi responsabilitate, funcţionarea sa este comparabilă cu cea a marilor companii.

Echipa managerială trebuie să aibă un plan clar, obiective măsurabile, bugete realiste şi responsabilităţi bine definite. Managerul are nevoie de autonomie şi de resurse, dar trebuie şi evaluat în funcţie de rezultatele obţinute. Autonomia fără răspundere nu este o soluţie, după cum nici răspunderea fără instrumentele necesare nu poate produce performanţă.

În acelaşi timp, trebuie să existe posibilitatea de a recunoaşte şi de a recompensa diferenţiat munca. În orice spital sunt oameni care preiau mai multe responsabilităţi, au o activitate peste medie, contribuie la formarea colegilor, dezvoltă servicii şi obţin rezultate mai bune.

Un sistem rigid, în care efortul suplimentar nu poate fi recompensat, ajunge inevitabil să descurajeze performanţa. Stimularea trebuie însă făcută transparent, pe baza unor criterii clare şi măsurabile, care să ţină cont nu doar de numărul serviciilor, ci şi de complexitatea cazurilor, calitatea îngrijirilor şi implicarea în dezvoltarea instituţiei.

Toate acestea au nevoie şi de un cadru legislativ mai clar, mai simplu de aplicat şi mai stabil. Nu putem construi strategii pe termen lung într-un sistem în care regulile se schimbă frecvent, sunt neclare sau sunt interpretate diferit de la o instituţie la alta.

Spitalele şi profesioniştii din sănătate au nevoie de predictibilitate: să ştie ce resurse pot folosi, ce responsabilităţi au şi după ce reguli vor funcţiona în anii următori. Fără coerenţă legislativă şi continuitate, orice schimbare riscă să rămână o iniţiativă temporară, dependentă de oameni şi de context.

Trebuie regândit şi modul în care sunt folosite spitalele după programul normal de lucru. Blocurile operatorii, imagistica, endoscopia, bronhoscopia şi celelalte servicii nu ar trebui să rămână neutilizate, în timp ce listele de aşteptare cresc.

Activitatea suplimentară ar putea fi organizată prin contracte de muncă distincte, transparente şi corect plătite. Este în interesul spitalului să îşi păstreze medicii şi echipele deja formate şi să le ofere posibilitatea de a se dezvolta în cadrul instituţiei.

O altă problema este modul în care pacientul ajunge la spital. În prezent, pe lângă internările prin UPU, prea mulţi pacienţi caută direct un anumit medic, îl sună, îi scriu şi încearcă să obţină personal o programare. Aceasta nu ar trebui să fie regula.

În mod normal, pacientul ar trebui să se adreseze spitalului, iar spitalul să îi asigure traseul potrivit. Programările şi listele de aşteptare trebuie gestionate de structuri administrative profesioniste, într-un mod transparent şi echitabil. Pacientul ar trebui să ştie ce se întâmplă cu el pe lista de aşteptare şi nu ar trebui uitat acolo.

Medicul ar trebui să se ocupe de pacienţii programaţi, consultaţi sau internaţi în urgenţă, nu să preia şi povara organizării accesului în spital.

Avem nevoie de centre de excelenţă în care competenţa să aparţină instituţiei şi echipei, nu doar unui singur medic. Într-un sistem bine organizat, rezultatul medical trebuie să depindă în primul rând de protocoale, de calitatea echipei, de accesul la resurse şi de continuitatea îngrijirii, nu de norocul de a ajunge la medicul potrivit.

Şi modul de aprovizionare a spitalelor trebuie îmbunătăţit. Medicamentele, materialele sanitare şi reactivii de calitate trebuie să fie disponibile atunci când este nevoie de ele. Asta presupune achiziţii mai eficiente, digitalizarea stocurilor, urmărirea consumurilor şi trasabilitate până la utilizarea pentru pacient. Fără date corecte nu putem face nici planificare, nici control real al costurilor.

La fel de importantă este pregătirea profesională continuă a personalului medical şi auxiliar. Medicina se schimbă permanent, iar formarea nu se poate opri după absolvire sau după obţinerea unui titlu profesional.

Se ştie că oamenii nu pleacă din spitale doar din cauza salariilor. Atunci când, într-un interval scurt, mai mulţi angajaţi aleg să demisioneze, este foarte probabil să existe o problemă mai profundă în instituţia respectivă.

Oamenii au nevoie de un venit corect, dar şi de respect, de condiţii de lucru, de şanse reale de dezvoltare şi de sentimentul că fac parte dintr-o echipă. Au nevoie să simtă că munca lor contează şi că nu sunt lăsaţi singuri în faţa problemelor.

Desigur, trebuie să fim pregătiţi cu toţii pentru aceste schimbări.

Un sistem echitabil înseamnă reguli clare, programări respectate, criterii de prioritate şi, uneori, timpi de aşteptare. Nu putem cere un sistem predictibil şi corect, continuând în acelaşi timp să îl ocolim prin relaţii, telefoane şi excepţii.

Schimbarea nu va fi comodă. Dar, fără reguli respectate şi fără disponibilitatea de a ne schimba inclusiv propriile comportamente, vom continua să vorbim despre aceleaşi probleme şi peste câţiva ani", scrie, pe Facebook, Gheorghiţă.