Fost ministru al Justiţiei îi cere lui Nicuşor Dan să-l expulzeze pe ambasadorul Rusiei după cele două incidente cu drone

Fosta ministră a Justiţiei, Ana Birchall, reaminteşte că pe 31 mai, la BBC, preşedintele Nicuşor Dan a declarat că nu exclude expulzarea ambasadorului Rusiei dacă incidentele cu drone ruseşti se vor repeta şi îi cere şefului statului să treacă la fapte, adică să îl expulzeze pe ambasador după ce două drone au intrat ilegal în spaţiul nostru aerian vineri şi respectiv sâmbătă, fiind doborâte de avioane F16
"În politica externă şi în securitatea naţională nu este loc pentru ezitări. Declaraţiile unui preşedinte trebuie urmate de fapte. Altfel, credibilitatea României are de suferit — şi în faţa Rusiei, şi în faţa partenerilor noştri internaţionali din NATO", scrie ea pe Facebook.
Redăm postarea Anei Birchall:
"Astăzi, a doua dronă în mai puţin de 24 de ore a fost doborâtă de un pilot român, chiar de pe acelaşi avion F-16 — cu acelaşi tipar tehnic care a mai fost asociat, în spaţiul public, cu drone ruseşti.
Dacă se confirmă ceea ce a apărut deja în spaţiul public — că este vorba despre acelaşi tip de dronă rusească — atunci mai este valabilă declaraţia din 31 mai?
Dacă răspunsul e da, atunci domnul preşedinte Nicuşor Dan are obligaţia ca, odată confirmată originea, să solicite convocarea de urgenţă a ambasadorului Federaţiei Ruse la Ministerul Afacerilor Externe, să-l declare persona non grata şi să-l trimită la aeroport cu un bilet doar dus spre Moscova.
În politica externă şi în securitatea naţională nu este loc pentru ezitări. Declaraţiile unui preşedinte trebuie urmate de fapte. Altfel, credibilitatea României are de suferit — şi în faţa Rusiei, şi în faţa partenerilor noştri internaţionali din NATO.
Aliaţii ne urmăresc reacţia exact acum, când România a doborât pentru prima dată o dronă intrată în spaţiul aerian propriu. E momentul în care se vede dacă vorbele de la microfon devin decizii de stat, sau rămân doar declaraţii bune pentru audienţa de acasă.
Domnule preşedinte, românii au văzut deja prea multe promisiuni electorale (inclusiv cele legate de justiţie) uitate imediat după instalarea la Cotroceni — nu vă puteţi permite ca şi declaraţiile despre securitatea naţională să ajungă la fel, fără nicio consecinţă.
Fiecare cuvânt rostit în numele României angajează credibilitatea statului şi creează aşteptări legitime.
Un preşedinte nu e judecat după declaraţii, ci după deciziile pe care are curajul să le ia şi consecvenţa cu care îşi respectă propriile angajamente.
Românii au dreptul să ştie dacă declaraţia din 31 mai a fost un angajament ferm, pe care intenţionaţi să-l respectaţi, sau doar o vorbă spusă pentru imagine, fără intenţia de a fi pusă vreodată în practică.
Voi ce credeţi — mai este valabilă declaraţia domnului preşedinte, sau a rămas doar o vorbă spusă pentru audienţa de moment?" scrie, pe Facebook, Birchall.