Oana Ţoiu, după drona doborâtă în această dimineaţă: Două incursiuni în 48 de ore nu sunt o întâmplare”

Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a anunţat sâmbătă, după doborârea celei de-a doua drone care a pătruns în spaţiul aerian al României, că rezultatele investigaţiilor privind cele două incidente vor fi comunicate aliaţilor din NATO şi Uniunea Europeană. Ea a subliniat că aceste incursiuni „nu sunt o întâmplare”, ci indică existenţa unui tipar.
Declaraţia vine după ce acelaşi pilot român aflat la manşa unui avion de vânătoare F-16 a interceptat şi distrus, sâmbătă dimineaţă, o dronă aflată la aproximativ 10 kilometri de localitatea Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării. Incidentul s-a produs la mai puţin de 24 de ore după doborârea unei alte drone în judeţul Buzău.
Ţoiu a precizat că ancheta privind primul incident a confirmat tipul aparatului de zbor fără pilot.
„Acum avem mai multe informaţii şi despre interceptarea de vineri: Parchetul General a confirmat că drona doborâtă în apropierea localităţii Padina era de tip Shahed, acelaşi tip pe care Rusia îl lansează, noapte de noapte, împotriva Ucrainei”, a scris ministrul interimar al Afacerilor Externe, în limba engleză, într-un mesaj publicat pe platforma X.
Oficialul român a sugerat că încălcările spaţiului aerian al României au fost deliberate.
„Două incursiuni în 48 de ore nu sunt o întâmplare, ci reprezintă un tipar, iar răspunsul nostru la acest tipar este consecvenţa: detectarea, interceptarea, protecţia cetăţenilor noştri şi transparenţă deplină faţă de aliaţii noştri. Le mulţumesc piloţilor noştri şi Forţelor Armate Române pentru că au demonstrat că spaţiul nostru aerian este apărat. Graniţele României nu sunt negociabile. Vom împărtăşi concluziile ambelor anchete cu aliaţii noştri şi cu partenerii din UE”, a transmis Oana Ţoiu.