Nicuşor Dan, alături de Maia Sandu şi Zelenski: România va construi autostradă până la graniţele cu Moldova şi Ucraina

Prezent la Chişinău, de Ziua Independenţei Republicii Moldova, preşedintele României, Nicuşor Dan, a susţinut joi o conferinţă comună de presă alături de omologii săi Maia Sandu şi Volodimir Zelenski.
Cu această ocazie, şeful statului a anunţat că vineri, 28 august, va avea loc o reuniune a comitetului mixt pentru minorităţile din România şi Ucraina, în cadrul căreia vor fi discutate mai multe chestiuni importante, una dintre temele esenţiale fiind educaţia în limba maternă.
Totodată, Nicuşor Dan a asigurat Ucraina de sprijinul continuu al României şi a condamnat din nou agresiunea Rusiei.
„Încep prin a condamna o dată şi încă o dată agresiunea Federaţiei Ruse contra Ucrainei şi de a asigura Ucraina de sprijinul continuu al României în această lume nedreaptă”, a declarat Nicuşor Dan.
Şeful statului a mai precizat că România va construi autostrada până la graniţa cu Republica Moldova şi până la graniţa cu Ucraina.
Potrivit acestuia, discuţiile trilaterale de la Chişinău au vizat şi parcursul european al Ucrainei şi Republicii Moldova, proiecte de infrastructură şi energetice comune, precum şi subiectul dronelor.
"Prin programul SAFE România va construi autostradă până la graniţă şi cu câtiva kilometri în interiorul Republicii Moldova şi autostradă până la graniţa nordică cu Ucraina, va ajuta foarte mult conexiunea între statele noastre", a precizat preşedintele.