După două decenii în care a folosit gazul ca armă politică împotriva Europei, Rusia strigă acum după ajutor

Kremlinul a declarat miercuri că speră ca Turcia şi alte state să îşi folosească influenţa pentru a determina Ucraina să înceteze atacurile asupra infrastructurii energetice internaţionale, după ceea ce Moscova susţine că a fost un atac asupra unei staţii de comprimare a gazelor.

Rusia a acuzat anterior Ucraina, în cursul zilei de miercuri, că a atacat staţia de comprimare Krasnodarskaia, aparţinând Gazprom, care deserveşte exporturile de gaze către Turcia prin conducta Blue Stream.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, le-a declarat jurnaliştilor că atacul este „foarte periculos” şi că Rusia ia măsuri pentru a reduce la minimum riscul unor astfel de lovituri.

O analiză a situaţiei, semnată de Lim Tean şi publicată pe „The Great Game”, aminteşte că 20 de ani, Rusia a închis robinetul gazelor către Europa şi a numit acest lucru diplomaţie. Săptămâna aceasta însă, Kremlinul a emis un comunicat în care imploră Turcia să convingă Ucraina să înceteze atacurile asupra conductelor sale.

Citiţi din nou această propoziţie. Ea surprinde întreaga evoluţie a puterii Rusiei în acest război.

Miercuri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat că drone ucrainene au lovit staţia de comprimare Krasnodarskaia a conductei Blue Stream – artera care transportă gaz rusesc pe sub Marea Neagră către Turcia. Peskov a calificat atacurile drept „acte teroriste împotriva infrastructurii energetice globale critice” şi a afirmat că Moscova a atras în repetate rânduri atenţia Ankarei asupra campaniei Ucrainei împotriva infrastructurii Blue Stream şi TurkStream.

Dar trebuie să fim exacţi în privinţa termenilor, deoarece propaganda începe cu limbajul. Acestea nu sunt atacuri teroriste. Un atac terorist vizează civili pentru a produce teamă. Ceea ce desfăşoară Ucraina este distrugerea metodică a infrastructurii economice care finanţează armata ce îi ocupă teritoriul – aceeaşi doctrină aplicată de Aliaţi atunci când au bombardat câmpurile petroliere de la Ploieşti, care alimentau maşina de război a Wehrmachtului. Pentru că atunci când un stat îşi invadează vecinul, economia sa de război devine un obiectiv militar. Gazprom nu este o companie neutră de utilităţi, ci una dintre principalele surse de finanţare ale invaziei.

De ce sunt importante aceste conducte

După întreruperea tranzitului prin Ucraina, TurkStream a rămas singura rută prin care gazul rusesc ajunge în Europa prin conducte. Împreună cu Blue Stream, aceste conducte din Marea Neagră reprezintă ultimele venituri directe ale Moscovei din exporturile de gaze către piaţa europeană – miliarde de dolari anual care alimentează bugetul de război din care sunt produse dronele şi bombele ghidate care lovesc Harkivul şi Odesa.

Kievul înţelege perfect această realitate.

Gazprom a recunoscut că, la începutul acestui an, au fost dejucate aproximativ 12 tentative de atac asupra acestei infrastructuri, iar loviturile cu drone asupra staţiei de comprimare Russkaia s-au reluat în aprilie, fiind urmate acum de atacul asupra Krasnodarskaia, în iulie. Nu este vorba despre simple acţiuni de hărţuire, ci despre o campanie susţinută, în escaladare, care vizează singura arteră energetică pe care Moscova nu îşi poate permite să o piardă.

Autorul afirmă că aceasta este aplicarea „strategiei Reagan”: nu este nevoie să învingi armata rusă pe câmpul de luptă dacă poţi paraliza financiar statul care o finanţează.

În opinia sa, Ucraina pune în practică această strategie folosind drone de câteva zeci de mii de dolari împotrivă unei infrastructuri evaluate la miliarde.

Semnificaţia apelului către Ankara

"Strigătul de ajutor" al Kremlinului spune multe. Rusia – statul care timp de două decenii a folosit gazul ca armă politică împotriva Europei, care a întrerupt livrările către Ucraina în 2006 şi 2009 şi care şi-a construit politica externă în jurul conductelor ca instrument de constrângere – nu îşi mai poate apăra propriile staţii de comprimare. Sistemele sale de apărare antiaeriană, redistribuite pentru protejarea Moscovei şi a frontului, nu mai pot acoperi regiunea Krasnodar. Astfel, Moscova face singurul lucru care i-a rămas: îi cere ajutorul lui Recep Tayyip Erdogan.

Potrivit autorului, Turcia nu mai este doar un client al gazului rusesc, ci a devenit arbitrul regional – statul de tranzit de a cărui bunăvoinţă Rusia depinde acum. Erdogan deţine o poziţie de forţă, iar fiecare dronă ucraineană care ajunge în Krasnodar creşte valoarea rolului său de mediator.

Există şi o ironie istorică: conducta a fost cândva un instrument al influenţei imperiale ruse, echivalentul modern al căilor ferate construite de ţarii ruşi în Asia Centrală. Astăzi însă, aceeaşi infrastructură a devenit vulnerabilitatea imperiului. Arterele sale sunt expuse, iar adversarii au învăţat cum să le lovească.

O precizare necesară

Informaţiile privind aceste atacuri provin aproape exclusiv de la Gazprom şi Kremlin. Kievul, aşa cum procedează de regulă în cazul operaţiunilor de lovire în adâncime, nu a comentat. Totuşi, faptul că Rusia este cea care vorbeşte public despre aceste incidente şi solicită intervenţia unei terţe ţări reprezintă, în sine, o recunoaştere a propriei vulnerabilităţi.

Ce urmează

Analiza indică trei aspecte care merită urmărite:

• dacă Erdogan va interveni efectiv;
• dacă Ucraina îşi va extinde atacurile asupra punctului de intrare pe uscat al TurkStream, ceea ce ar putea întrerupe ultima rută de export a gazului rusesc către Europa;
• şi modul în care Ungaria şi Serbia, principalele state europene alimentate prin TurkStream, vor reacţiona dacă aprovizionarea lor va deveni tot mai vulnerabilă.

Concluzia autorului este că o mare putere îşi poate apăra singură infrastructura strategică, în timp ce o putere aflată în declin ajunge să ceară altora să o facă în locul ei. În opinia sa, reacţia Kremlinului din această săptămână arată în ce categorie se încadrează astăzi Rusia.

Analiză semnată de Lim Tean, „The Great Game”.