Este posibil ca boala Alzheimer să fie transmisă prin transfuzii de sânge?

Boala Alzheimer a fost considerată mult timp o afecţiune sporadică, influenţată de factori precum vârsta, genetica şi stilul de viaţă. Oamenii de ştiinţă consideră însă ca acestea s-ar putea să nu fie singurele modalităţi prin care boala apare.

În ultimii ani, cercetătorii au sugerat că Alzheimerul ar putea avea şi o componentă de transmitere asemănătoare unei infecţii, printr-un mecanism care ar putea permite răspândirea anumitor factori biologici asemenea unui agent patogen şi care, în cele din urmă, ar putea contribui la apariţia bolii, potrivit Science Alert.

Într-un nou raport publicat în revista The Lancet, oamenii de ştiinţă analizează dovezile referitoare la o parte a acestei teorii, evaluând posibilitatea ca proteinele beta-amiloid, asociate cu Alzheimerul şi potenţial nocive, să fie transmise prin transfuzii de sânge.

“Transfuziile de sânge sunt importante şi salvează multe vieţi”, spune neurologul John Collinge de la University College London. “Totuşi, pentru a ne asigura că sunt cât mai sigure posibil, este important să investigăm temeinic orice risc potenţial”.

În 2015, un studiu a furnizat primele dovezi din lumea reală că patologia amiloidă ar putea fi transferată între oameni prin intermediul unor proceduri medicale, iar cercetări ulterioare, în 2016, au găsit dovezi suplimentare în sprijinul aceleiaşi posibilităţi.

În anii care au urmat, alte studii au adus dovezi suplimentare.

Un studiu publicat în 2018 a sugerat că instrumentele chirurgicale contaminate ar putea transmite proteine asociate bolii Alzheimer de la un pacient la altul, într-un mecanism posibil asemănător celui prin care prionii infecţioşi determină proteinele sănătoase să-şi schimbe forma şi să devină nocive.

În ceea ce priveşte riscurile asociate transfuziilor de sânge, un moment important a venit în 2023, când un amplu studiu populaţional realizat în Danemarca şi Suedia a constatat că persoanele care primiseră transfuzii de sânge de la donatori care au dezvoltat ulterior hemoragii intracerebrale aveau o probabilitate mai mare de a dezvolta, la rândul lor, hemoragii cerebrale recurente, la câţiva ani după transfuzie.

Acest lucru este important din cauza că hemoragiile cerebrale spontane reprezintă un simptom caracteristic al angiopatiei amiloide cerebrale (CAA) - o afecţiune distinctă de boala Alzheimer, dar care este, de asemenea, asociată cu proteina beta-amiloid.

Potrivit lui Collinge şi echipei sale, “cea mai plauzibilă explicaţie din punct de vedere biologic” este că în sângele donatorilor existau forme incipiente de beta-amiloid – “seminţe” care încă nu evoluaseră până la apariţia CAA - iar acestea ar fi putut fi transmise beneficiarilor prin transfuziile de sânge.

Desigur, nu ştim cu certitudine că acesta este mecanismul care s-a produs, iar cercetătorii sunt foarte precauţi să nu tragă concluzii dincolo de ceea ce permit dovezile actuale.

Totuşi, ei susţin că avem suficiente informaţii despre riscurile potenţiale pentru a începe să luăm măsuri de protecţie, în cazul în care transmiterea prin sânge a patologiei asociate Alzheimerului se dovedeşte a fi mai mult decât o simplă ipoteză.

“Transmiterea patologiei beta-amiloide prin sânge şi produse sanguine transfuzate reprezintă o preocupare justificată”, scriu cercetătorii în lucrarea lor.

“Trebuie să recunoaştem că nu avem suficiente informaţii pentru a cuantifica amploarea problemei sau pentru a stabili ce tehnologii sunt necesare pentru a răspunde întrebărilor esenţiale.”

Pentru început, echipa consideră că sunt necesare analize epidemiologice de amploare, precum studiul scandinav - care a urmărit peste 1 milion de persoane - pentru a investiga mai atent dacă, în timpul transfuziilor de sânge, ar putea fi transmis mai mult decât sângele propriu-zis.

Printre măsurile suplimentare de siguranţă s-ar putea număra monitorizarea mai atentă a pacienţilor cu risc crescut, de exemplu a celor care au nevoie de transfuzii repetate, precum şi dezvoltarea unui sistem prin care biomarkerii Alzheimerului din sânge să poată fi utilizaţi pentru identificarea donatorilor care ar putea prezenta patologie beta-amiloidă.

În acest moment, riscurile sunt în mare parte teoretice, însă cercetătorii spun că ştim deja prea bine care sunt pericolele lipsei de pregătire.

UK Infected Blood Inquiry, publicată în 2024, a analizat scandalul sângelui contaminat din Marea Britanie, în urma căruia este posibil ca peste 30.000 de pacienţi să fi fost infectaţi prin sânge contaminat între anii 1970 şi 1990. Cazul a fost descris drept “cel mai grav dezastru medical din istoria National Health Service”.

“Infected Blood Inquiry ne oferă o lecţie importantă despre pericolul de a aştepta certitudinea absolută înainte de a lua decizii privind siguranţa pacienţilor”, spune Collinge.

“Considerăm, de asemenea, că este important să fim deschişi şi transparenţi cu privire la posibilele riscuri ale transmiterii beta-amiloidului, astfel încât să putem reduce din timp orice risc potenţial pentru pacienţi”.

Deşi experţii spun că riscurile cunoscute sunt în prezent reduse, aceştia sunt de acord că este nevoie de mai multe cercetări pentru a înţelege ce s-ar putea întâmpla în acest caz, menţinând în acelaşi timp încrederea publicului în siguranţa transfuziilor de sânge.

“Ceea ce face această analiză este să identifice o lacună importantă în cunoştinţele noastre”, spune Susan Kohlhaas, director executiv pentru Cercetare şi Parteneriate la Alzheimer's Research UK, care nu a participat la realizarea studiului.

“Autorii argumentează în favoarea unor cercetări specifice pentru a stabili dacă are loc transmiterea prin sânge, cine ar putea fi cel mai expus riscului şi dacă sunt necesare măsuri pentru reducerea acestui risc. În prezent, pur şi simplu nu avem suficiente dovezi pentru a răspunde la aceste întrebări, motiv pentru care această cercetare este importantă şi sunt necesare studii suplimentare”.

Rezultatele au fost publicate în revista The Lancet.

Articolul a fost verificat din punct de vedere factual de Michael Irving şi editat tot de Michael Irving. Autorii precizează că, deşi acordă o mare importanţă procesului de verificare, acesta nu este infailibil şi îi încurajează pe cititori să semnaleze eventualele greşeli.