Oamenii de ştiinţă transformă deşeurile din plastic în fursecuri comestibile
Viitorul alimentaţiei începe să arate puţin sumbru. În cazul în care transformăm toate terenurile agricole ale planetei într-un ţinut sterp, incapabil să mai producă hrană, omenirea ar putea fi nevoită să culeagă ceea ce a semănat, mâncând propriile deşeuri din plastic.
O echipă de cercetători de la Southern Illinois University Carbondale a demonstrat recent că acest lucru este posibil, folosind drojdii modificate special pentru a crea fursecuri gustoase — şi da, comestibile — pe care le-au imprimat 3D din deşeuri de plastic, potrivit revistei Futurism.
Drojdia descompune componentele compuşilor plastici şi ale unor produse secundare agricole, precum tulpinile de plante aruncate, transformându-le în proteine, grăsimi, acizi şi substanţe aromatizante care pot fi consumate. Acestea sunt apoi combinate, iar amestecul este introdus într-o imprimantă 3D care produce fursecuri de orice formă dorită.
Cercetătorii au ales să-şi imprime fursecurile sub forma literei greceşti µ, creând ceea ce au numit “µBites” — sau “micro-gustări”.
Deocamdată, ei nu au mâncat efectiv niciun µBite, deoarece aşteaptă aprobarea universităţii. Totuşi, sunt convinşi că fursecurile vor fi sigure şi gustoase. Filmul lui David Cronenberg, “Crimes of the Future”, s-ar putea dovedi până la urmă o profeţie.
“Cred că au o aromă plăcută şi atrăgătoare”, a declarat pentru New Scientist Lahiru Jayakody, microbiolog la SIU şi coordonatorul cercetării. “Şi vor avea şi un gust bun. Nu le-am gustat, dar miros bine — asta este sigur — ca un fursec adevărat”.
În cercetarea lor, prezentată luni la reuniunea American Chemical Society din Chicago, oamenii de ştiinţă au folosit tehnologia de editare genetică CRISPR pentru a reprograma tulpini de drojdie astfel încât acestea să poată “consuma” polietilen tereftalat (PET), un tip de plastic utilizat pe scară largă şi întâlnit frecvent în sticlele de apă de unică folosinţă, ambalajele alimentare şi haine. PET-ul este bogat în carbon.
Înainte ca drojdia să poată începe să “mănânce” plasticul, materialul PET este supus unui proces numit dizolvare hidrotermală oxidativă, care îl descompune în particule mai mici, pe care microorganismele le pot digera. Avantajul pretins al acestei metode este că ar fi mai prietenoasă cu mediul, deoarece foloseşte doar căldură, apă şi oxigen.
Drojdia consumă apoi fragmentele de plastic astfel obţinute şi le transformă într-un amestec de proteine, grăsimi şi acizi, care este combinat cu fibre, amidon şi îndulcitor pentru a-l face mai plăcut la gust. Una dintre tulpinile de drojdie a reuşit în mod special să transforme biomasa vegetală în arome gustoase de vanilie.
În mod ideal, această tehnologie ar putea rezolva două probleme simultan: insecuritatea alimentară la nivel mondial şi cantităţile uriaşe de deşeuri din plastic cu care am poluat planeta.
Deocamdată însă, procesul este foarte scump. Potrivit The Guardian, producerea unui kilogram de fursecuri costă aproximativ 60 de dolari. Iar unii experţi consideră nerealistă ideea că am putea rezolva aceste probleme globale imprimând 3D şi apoi consumând produse alimentare obţinute din plastic.
“Producem 400 de milioane de tone de deşeuri din plastic în fiecare an. Nu le vei transforma pe toate în fursecuri”, a declarat Jason Hallett, de la Imperial College London, pentru New Scientist.
“Aşadar, nu este o soluţie pentru criza deşeurilor din plastic. Nu există nicio modalitate de a face acest lucru comercial. Nu vom ajunge să mâncăm fursecuri din plastic”.
Poate că aceste fursecuri ar putea avea însă o utilizare mai restrânsă. Cercetătorii spun că proiectul lor, finanţat în cadrul NASA Deep Space Food Challenge, ar putea fi folosit şi pentru hrănirea astronauţilor în misiuni de lungă durată către lumi îndepărtate, precum Marte.
Cu alte cuvinte, ideea nu este neapărat să transformăm planeta într-o fabrică de fursecuri din plastic, ci să dezvoltăm o metodă prin care deşeurile disponibile într-un mediu izolat să poată fi transformate în resurse alimentare.
