Petrişor Peiu îl contrazice pe Nicuşor Dan: "Cred că a fost informat şi şi-a dat acordul ca Veştea să negocieze cu AUR"

Liderul AUR Petrişor Peiu s-a declarat sceptic că Adrian Veştea a venit de capul lui, fără să fi avut "binecuvântarea" preşedintelui, să negocieze cu George Simion pentru votul de învestire a Guvernului său.
În condiţiile în care Nicuşor Dan a afirmat joi seara că Veştea nu l-a informat că va negocia cu AUR, Peiu susţine că e imposibil ca un premier desemnat exclusiv prin decizie prezidenţială, fără un suport politic iniţial din partea partidelor tradiţionale, să facă mutări de o asemenea magnitudine fără a avea o aprobare tacită din partea celui care i-a încredinţat mandatul.
"Cred că este puţin credibilă declaraţia preşedintelui Nicuşor Dan potrivit căreia nu ştia ce face Adrian Veştea. Adrian Veştea a fost desemnat prin voinţa personală a domnului Dan, nu în urma consultării cu partidele. Era extrem de uşor de înţeles că domnul Veştea depindea de voinţa personală a preşedintelui. Cred că domnul Dan a fost informat şi şi-a dat acordul. Este ca şi cum am crede că domnul care conduce ANAF nu îi răspunde la telefon domnului Ciolacu sau domnului Grindeanu”, a declarat Peiu, citat de Ziare.com, la B1TV.
Reamintim că ieri, Nicuşor Dan a fost întrebat de presă dacă l-a mandat pe Vestea să negocieze cu AUR, lucru pe care şeful statului l-a negat, şi dacă acesta l-a informat că va negocia cu George Simion. Redăm fragmentul de dialog:
Reporter: Când Veştea s-a dus să negocieze cu AUR, v-a informat?
Nicuşor Dan: Nu, nu. Domnul Veştea a primit un mandat şi mai departe a fost sarcina domniei sale.
Reporter: Aţi spus mereu că aveţi cele mai multe informaţii. Nu aţi fost informat că Veştea negociază cu PSD şi AUR?
Nicuşor Dan: Evident că, în ultima zi, acest lucru era cunoscut de multă lume, dar nu era atributul meu să intervin, ar fi fost dincolo de atribuţia mea constituţională.
Reporter: Aţi spus de foarte multe ori că sunteţi preşedinte mediator. Întrebarea este: din societatea civilă când v-aţi transformat în preşedinte jucător, pentru că aţi desemnat un premier din PNL fără consultări şi acordul conducerii partidului?
Nicuşor Dan: Cum am spus deja, după câteva săptămâni de blocaj am ales o soluţie pe care credeam că va funcţiona.