Decizia CAB pe speţa Realitatea versus CNA. Mircea Toma: Un post TV a câştigat imunitate absolută. Poate să încalce legea liniştit, pentru că efectele încălcării sunt blocate din oficiu

Ieri, Curtea de Apel Bucureşti a suspendat executarea sancţiunii prin care Consiliul Naţional al Audiovizualului obliga Realitatea Plus să îşi întrerupă emisia preţ de trei ore şi să difuzeze exclusiv textul deciziei de sancţionare. Până aici, nimic surprinzător, genul acesta de decizii pare să devină o obişnuită. Şocant a fost însă faptul că instanţa a judecat şi s-a pronunţat în condiţiile în care hotărârea CNA nici măcar nu fusese încă redactată şi transmisă oficial postului de televiziune.
Într-o opinie pentru Epoch Times, membrul CNA Mircea Toma atrage atenţia că nu este prima oară când CAB procedează aşa. Este a treia oară când judeacătorii Curţii de Apel au acceptat solicitarea de suspendare a executării unor sancţiuni dispuse de CNA, în condiţii de celeritate fără precedent, şi, ATENTIE, înainte ca decizia CNA să fi fost redactată, darmite să fi fost transmisă Curţii.
Acest gen de decizii au început să fie luate în instanţă, mai exact la CAB, începând cu mai 2026. Acesta după ce anterior, în aprilie a.c., aceeaşi Curte a suspendat tot cu o celeritate nemaivăzută decizia retragerii licenţei Realitatea. Până atunci, remarcă Toma în opinia sa, modul în care se judecau contestaţiile Realitatea faţă de deciziile CNA era cu totul diferit, mai exact instanţele au respins solicitările postului TV de suspendare a executării sancţiunii.
Acestă schimbare în modul de funcţionare pare să arate că "un post de televiziune a câştigat imunitate absolută. Că poate să încalce legea liniştit, pentru că efectele încălcării sunt blocate din oficiu", punctează Toma.
Redăm opinia lui Mircea Toma:
"În anii 2025 şi 2026, CNA a decis aplicarea unor sancţiuni care aveau ca efect întreruperea programului postului Realitatea Plus pentru difuzarea textului sancţiunii. Legea audiovizualului obligă la respectarea principiului progresivităţii, respectiv, dacă radiodifuzorul (televiziunea) repetă încălcarea unor prevederi legale, programul poate să fie întrerupt, la început, pentru 10 minute. Recidiva se poate sancţiona încă o dată cu aceeaşi durată a întreruperii, după care, dacă evident, postul de televiziune nu îşi revizuieşte comportamentul, se poate trece la sancţiunea care prevede întreruperea emisiunii pe o durată de 3 ore. În sfârşit, dacă penalizările acestea nu produc efectul aşteptat, CNA poate să decidă reducerea la jumătate a duratei licenţei audiovizuale dacă, în prealabil, a fost sancţionat de cel puţin două ori cu întreruperea de 3 ore.
Începând cu anul 2025, postul Realitatea Plus a primit următoarele sancţiuni care au ca efect întreruperea emisiei: în intervalul aprilie – august, au fost adoptate patru sancţiuni care au avut ca efect întreruperi de câte 10 minute, iar în 2026, în luna februarie şi respectiv, în martie, au fost adoptate decizii de sancţionare care au avut ca efect întreruperea emisiei pentru câte 3 ore.
Toate aceste decizii au fost atacate în instanţă de societatea care este deţinătoarea licenţei – PHG Media Invest SRL. În fiecare dintre cele 6 situaţii a fost solicitată suspendarea executării sancţiunii şi, în paralel a fost atacată decizia CNA pe fond. Conform legii, toate acţiunile în instanţă încep la secţia de contencios a Curţii de Apel Bucureşti, iar recursul se judecă la Înalta Curte. În toate aceste cauze, instanţele au respins solicitarea de suspendare a executării sancţiunii. Cu alte cuvinte, se poate vorbi despre o anumită jurisprudenţă a Curţii.
Luna mai a anului 2026 marchează o diferenţă majoră în funcţionarea Curţii de Apel. În 3 speţe succesive, judecătorii au acceptat solicitarea de suspendare a executării sancţiunii, în condiţii de celeritate fără precedent. Celeritatea a inclus asumarea unor hotărâri care vizau decizii ale CNA care încă nu existau la dosar pentru că nu fuseseră încă redactate şi transmis Curţii. Cu alte cuvinte, petentul – respectiv PHG Media Invest – solcită respingerea unei decizii în absenţa acesteia iar Curtea acceptă, fără să aştepte să o citească.
Prima situaţie de acest gen a fost înregistrată în cauza în care CNA decisese retragerea licenţei pentru neplata amenzilor. Curtea a reacţionat cu viteză cosmică: solicitarea PHG a fost înregistrată dimineaţa zilei următoare şedinţei CNA, iar la ora 15.00 a aceleiaşi zile Curtea se pronunţase deja, înainte ca decizia CNA să fi fost redactată, darmite să fi fost transmisă Curţii.
Situaţia s-a repetat când o sancţiune care avea ca efect o întrerupere de 3 ore a fost suspendată în acelaşi regim de celeritate. Celeritatea se întrerupe brusc, însă, iar paşii următori pe care trebuie să-i facă instanţa devin extrem de lenţi: Curtea nu a comunicat motivarea deciziei suspendării executării sancţiunii nici la o lună de la eveniment. Evident, CNA nu poate să atace cu recurs o decizie atât timp cât argumentele juridice în baza cărora a fost luată decizia nu sunt formulate.
În sfârşit, situaţia s-a reprodus acum, în exact aceeaşi formă, la limita legii. Eu nu pot să vorbesc, în aceste condiţii, de vreo surpriză, mai degrabă pot să îmi exprim stupoarea faţă de o schimbare de regim de funcţionare care pare să însemne că un post de televiziune a câştigat imunitate absolută. Că poate să încalce legea liniştit, pentru că efectele încălcării sunt blocate din oficiu."