Ministerul Apărării, informaţii despre cea de a doua drona doborâtă deasupra teritoriului ţării noastre

Poza publicată de ministrul Apărării după ce un pilot român de F-16 a doborât cu racheta o dronă intrată în spaţiul nostru aerian.
Loredana Diacu
25.07.2026
Poza publicată de ministrul Apărării după ce un pilot român de F-16 a doborât cu racheta o dronă intrată în spaţiul nostru aerian.
Loredana Diacu
25.07.2026

La scurt timp după ce preşedintele României a anunţat că încă o dronă a fost doborâtă, azi, deasupra teritoriului ţării noastre, MApN vine cu informaţii.

Drona, care a pătruns neautorizat în spaţiul aerian al ţării noastre, a fost interceptată de două F-16 şi doborâtă în condiţii de siguranţă într-o zonă nepopulată din proximitatea frontierei.

"Sâmbătă, 25 iulie, la ora 08:22, sistemele de supraveghere radar ale Ministerului Apărării Naţionale au detectat o nouă pătrundere neautorizată în spaţiul aerian naţional a unei drone care evolua în zona de frontieră cu Ucraina.

Două aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliţie Aeriană, au interceptat ţinta aeriană şi au executat procedurile standard de identificare şi neutralizare.

Drona a fost doborâtă în condiţii de siguranţă într-o zonă nepopulată din proximitatea frontierei.

Echipe ale MApN urmează să se deplaseze în zona de impact pentru verificări.

Ministerul Apărării Naţionale monitorizează în permanenţă situaţia din spaţiul aerian şi este în contact strâns cu structurile aliate.

Informaţii suplimentare vor fi puse la dispoziţie pe măsură ce vor fi disponibile", transmite MApN.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos