Cercetătorii au creat un “biscuit” din plastic reciclat. Bine aţi venit în 2026
Aţi mânca un biscuit făcut din plastic? Tehnic vorbind, cu toţii ingerăm deja o cantitate uriaşă de plastic, sub forma particulelor microscopice şi nanoscopice prezente în alimente.
Însă acum, cercetătorii de la Southern Illinois University (SIU) Carbondale încearcă să ne facă să consumăm plastic în mod intenţionat.
Produsul se numeşte µBites — un joc de cuvinte bazat pe simbolul ştiinţific “µ” (micro), pronunţat “microbites”.
Ideea poate suna chiar mai puţin apetisant decât insectele pe care s-ar putea să fim nevoiţi să le consumăm în viitor. Totuşi, aceşti biscuiţi au trecut printr-un proces complex de prelucrare pentru a-i face, cel puţin teoretic, siguri pentru consum, nutritivi şi, speră cercetătorii, gustoşi.
Cercetarea a început în cadrul NASA Deep Space Food Challenge, o competiţie destinată dezvoltării unor metode inovatoare de producere a hranei pentru misiuni spaţiale de lungă durată. Echipa şi-a prezentat recent rezultatele la un simpozion organizat de American Chemical Society.
“Transformarea plasticului biodegradabil de uz alimentar în hrană este fezabilă”, a declarat Lahiru Jayakody, microbiolog la SIU, pentru ScienceAlert.
Sistemul µBites este un dispozitiv portabil şi configurabil, care integrează toate componentele necesare. Astfel de unităţi ar putea fi utilizate în submarine sau în vehicule pentru intervenţii în caz de dezastre, pentru a produce hrană la nevoie, direct la faţa locului.
Procesul este potrivit în special pentru transformarea deşeurilor care conţin carbon în hrană în medii extreme, precum deşerturile, Arctica sau Antarctica — şi, dă, posibil ca într-o zi să fie folosit chiar şi pe Marte sau pe suprafaţa Lunii.
Plasticul este unul dintre cele mai răspândite materiale din lumea modernă, datorită flexibilităţii şi rezistenţei sale. Însă aceste avantaje devin dezavantaje atunci când trebuie eliminat. Majoritatea produselor din plastic ajung la gropile de gunoi, chiar şi atunci când sunt reciclabile.
Cercetări recente au obţinut rezultate promiţătoare în transformarea deşeurilor de plastic în diverse produse utile — nu doar în alte produse din plastic, ci şi în materiale, combustibili şi chiar medicamente.
În curând, am putea adăuga şi “alimente” pe această listă.
Evident, există mai multe etape între o sticlă de plastic aruncată şi un biscuit comestibil.
Prima este un proces dezvoltat la SIU, numit dizolvare hidrotermală oxidativă (oxidative hydrothermal dissolution). Pe scurt, acesta foloseşte oxigen şi apă, la temperaturi foarte ridicate şi presiune mare, pentru a descompune materialele până la elementele lor de bază pe baza de carbon.
În acest caz, echipa a folosit procesul pe polietilen tereftalat (PET), un tip de plastic, împreună cu deşeuri agricole precum tulpini şi frunze de porumb, pentru a produce o materie primă lichidă.
Această substanţă este apoi introdusă în culturi de drojdii, care o transformă în ceea ce cercetătorii numesc “paste alimentare nutritive”.
Şi gata — ai baza pentru aluatul de biscuiţi.
Rezultatul final ar putea fi, din punct de vedere tehnic, comestibil, dar probabil că ar avea un gust şi un profil nutriţional nu cu mult mai bune decât cele ale cartonului.
De aceea, cercetătorii au modificat genetic diferite tulpini de drojdii pentru ca acestea să transforme diverse materii prime în ingrediente alimentare, inclusiv proteine, lipide, vitamine, arome, coloranţi şi substanţe care dau gust.
De exemplu:
O tulpină de drojdie a fost modificată pentru a produce vanilină, un compus organic care, după cum sugerează şi numele, conferă aroma şi gustul de vanilie.
O altă tulpină a fost concepută pentru a produce beta-caroten, pigmentul care dă morcovilor culoarea portocalie şi pe care organismul nostru îl transformă în vitamina A.
Ingredientele sunt apoi combinate într-un aluat crud, care este introdus într-o imprimantă 3D de alimente. Aluatul este depus strat cu strat, într-o formă uniformă.
În cele din urmă, biscuitul este gătit într-un cuptor cu microunde, ceea ce îl întăreşte şi îi conferă forma şi consistenţa unui biscuit obişnuit.
Până când vor putea fi făcute testele de gust, mai este mult de lucru înainte ca oamenii din zone izolate, regiunile afectate de dezastre sau chiar astronauţii să poată consuma în mod regulat µBites.
În forma actuală, sistemul are nevoie de una până la două zile şi poate transforma în produse alimentare peste 50% din carbonul provenit din materialele reziduale. Echipa intenţionează însă să îmbunătăţească semnificativ această eficienţă.
“Prin versiunile viitoare şi eforturile de cercetare şi dezvoltare, am putea recircula carbonul care nu a fost transformat pentru a ajunge la o conversie de aproape 100%”, a spus Jayakody.
“Sistemul este conceput pentru a realiza un concept de zero deşeuri; totuşi, aproximativ 10% din materialul carbonic ar putea fi eliberat sub formă de gaz rezidual sau ar putea rămâne netransformat pe parcursul procesului”.
Deşi procesul poate părea foarte tehnic — în prezent implică 33 de etape — echipamentul poate fi autonom şi suficient de portabil pentru a fi utilizat în situaţii în care spaţiul şi resursele sunt limitate.
Totuşi, echipa spune că una dintre principalele provocări este adaptarea sistemului pentru funcţionarea în microgravitaţie. Până atunci însă, există numeroase posibilităţi de utilizare a tehnologiei pe Pământ.
Şi nici măcar nu trebuie să se limiteze la biscuiţi.
“Am creat biscuiţii ca demonstraţie de principiu, însă ingredientele alimentare pot fi folosite şi pentru producerea altor alimente care necesită proteine, arome şi vitamine, precum alternativele la lapte şi la carne”, a declarat Jayakody.
“În plus, explorăm utilizarea µBites şi pentru producerea hranei pentru animale”.
Cercetătorii şi-au prezentat luni rezultatele la reuniunea de toamnă a American Chemical Society, organizată la Chicago. Cercetarea lor poate fi consultată şi într-un material dedicat industriei, publicat în revista Trends în Biotechnology.
Articolul a fost verificat din punct de vedere factual de Clare Watson şi editat tot de aceasta.
