Cocoaşa: Curba naturală a coloanei vertebrale devine anormală. Cum se poate remedia?

Mulţi oameni o cunosc sub numele de „cocoşă de văduvă”, dar medicii folosesc un termen diferit: hipercifoză.

În mod confuz, termenul este adesea prescurtat la simplul „cifoză” – chiar dacă, de fapt, cifoza se referă la curbura normală, uşoară, înclinată spre faţă a coloanei vertebrale superioare, pe care o are toată lumea.

Această curbură naturală te ajută să-ţi menţii echilibrul, să absoarbe şocurile şi să stai drept. Abia atunci când curbura devine excesiv de pronunţată, ea devine problematică.

Simptome şi semnele timpurii ale cifozei

Cifoza tinde să devină mai pronunţată după vârsta de 40 de ani. Se estimează că afectează aproximativ 20% până la 40% dintre adulţii cu vârsta de 60 de ani şi peste. Simptomele frecvente includ:

• O parte superioară a spatelui vizibil rotunjită, semnul distinctiv şi cel mai evident.
• Dureri de spate uşoare până la severe, adesea agravate de mişcare.
• O postură a capului înclinată în faţă.
• Înălţimea umerilor inegală.
• Muşchii ischiogambieri încordaţi.
• Oboseală.

În cazurile mai severe, simptomele pot include:

• Dureri la nivelul pieptului, spatelui sau gâtului, pe măsură ce muşchii şi articulaţiile din jur compensează postura alterată.
• Dificultăţi de respiraţie.
• Slăbiciune musculară.
• Amorţeală sau furnicături.

Care sunt cauzele cifozei?

Coloana vertebrală este formată din 24 de vertebre, adică oase mici aşezate unul peste altul pentru a forma coloana vertebrală şi a proteja măduva spinării. Discurile intervertebrale absorb şocurile şi reduc presiunea dintre oase.

Privită din profil, o coloană vertebrală sănătoasă prezintă trei curbe naturale: două curbe spre interior la nivelul gâtului şi al spatelui inferior, numite coloană cervicală şi lombară, şi o curbă spre exterior la nivelul pieptului, numită coloană toracică.

Unele forme de cifoză sunt cauzate de postură şi sunt reversibile, iar alte tipuri nu pot fi.

1. Cifoza posturală

Acesta este cel mai frecvent tip de cifoză şi se dezvoltă de obicei în timpul adolescenţei, mai des la fete. Este cauzată de obiceiul de a sta cocoşat sau de slăbiciunea muşchilor spatelui, nu de vreo anomalie a vertebrelor în sine.

Când stai cocoşat, muşchii din partea superioară a spatelui se alungesc cronic şi se pot slăbi, în timp ce muşchii pieptului se scurtează şi se contractă. Acest dezechilibru muscular favorizează o postură cu umerii rotunjiţi şi face mai dificilă menţinerea unei poziţii drepte.

Cu toate acestea, curba coloanei vertebrale este flexibilă. Atât timp cât îţi schimbi modul în care stai şi te ţii în picioare, cu timpul îţi poţi antrena din nou muşchii. Cifoza posturală este de obicei nedureroasă şi rareori progresează. Unele persoane pot compensa printr-o curbură exagerată spre interior a părţii inferioare a spatelui.

2. Cifoza Scheuermann

Aceasta este o formă structurală de cifoză care, de asemenea, se dezvoltă de obicei în timpul adolescenţei, dar este mai frecventă la băieţi. Curbura măsoară de obicei între 45 şi 75 de grade şi, în general, încetează să progreseze când creşterea osoasă este completă.

Spre deosebire de cifoza posturală, curbura coloanei vertebrale este rigidă şi nu poate fi corectată prin menţinerea unei poziţii drepte. Aceasta este cauzată de o creştere vertebrală anormală, în care trei sau mai multe vertebre consecutive capătă o formă de pană, creând o curbă ascuţită şi unghiulară, cel mai adesea în partea superioară a spatelui.

Radiografiile arată de obicei vertebre în formă de pană, spaţii intervertebrale îngustate şi, uneori, mici hernii numite noduli Schmorl.

Cauza exactă a acestui tip de cifoză este necunoscută. O teorie timpurie, propusă de radiologul danez Holger Scheuermann, după care este numită această afecţiune, sugera că fluxul sanguin redus către cartilajul vertebrelor în creştere a perturbat dezvoltarea normală a oaselor. În prezent, majoritatea cercetătorilor consideră că aceasta începe cu afectarea plăcilor de creştere vertebrale în timpul adolescenţei. Creşterea osoasă inegală face ca partea din faţă a vertebrelor să crească mai lent decât cea din spate, rezultând oase în formă de pană care pot contribui la apariţia cifozei. Alţi factori care pot contribui la această afecţiune includ structura coloanei vertebrale, modul în care aceasta se mişcă şi răspunde la forţele exercitate în timpul activităţilor, precum şi osteoporoza uşoară, anomaliile musculare şi factorii genetici.

3. Cifoză congenitală

Acest tip de cifoză este prezent încă de la naştere şi rezultă din dezvoltarea anormală a coloanei vertebrale în uter, cum ar fi vertebre care nu s-au format complet sau care s-au fuzionat între ele. Curbura coloanei vertebrale se agravează de obicei pe măsură ce copilul creşte şi necesită adesea o intervenţie chirurgicală precoce pentru a preveni evoluţia afecţiunii. Cifoza congenitală este frecvent asociată cu alte malformaţii congenitale. În cazurile severe, afecţiunea poate duce la complicaţii neurologice.

Cifoza poate rezulta, de asemenea, din numeroase afecţiuni medicale, cum ar fi:

• Cifoza degenerativă: Acesta este cel mai frecvent tip la persoanele în vârstă. Uzura legată de vârstă, precum degenerarea discurilor, artrita şi osteoporoza, determină colapsul discurilor şi slăbirea ligamentelor, ceea ce duce treptat la dezaxarea coloanei vertebrale. Pe măsură ce alinierea se înrăutăţeşte, stresul mecanic creşte, ceea ce poate accelera degenerarea ulterioară. Acest tip de cifoză este adesea însoţit de dureri de spate şi rigiditate.
• Cifoza traumatică: Acest tip se dezvoltă ca urmare a unei leziuni la nivelul coloanei vertebrale, cum ar fi fracturile prin compresie vertebrală, afectarea ligamentelor sau alte traume care afectează stabilitatea coloanei vertebrale. Fracturile din zona mijlocie sau inferioară a spatelui provoacă de obicei un anumit grad de deformare cifotică şi pot progresa sau pot cauza complicaţii la nivelul nervilor.
• Cifoză neuromusculară (paralitică): Acest tip apare atunci când afecţiuni care provoacă slăbiciune musculară sau paralizie, precum paralizia cerebrală, distrofia musculară, poliomielita, atrofia musculară spinală şi spina bifida, reduc capacitatea coloanei vertebrale de a-şi menţine alinierea corectă. Spre deosebire de leziunile bruşte, cifoza neuromusculară se dezvoltă lent, pe măsură ce slăbiciunea musculară şi dezechilibrul se agravează în timp.
• Cifoză asociată cu tumori: Acest tip este cauzat de tumori care slăbesc, afectează sau distrug vertebrele — cel mai adesea cancerul care s-a răspândit la coloana vertebrală, dar şi cancerul osos primar sau mielomul multiplu (un tip de cancer al sângelui cu origine în măduva osoasă). Chimioterapia sau radioterapia la nivelul coloanei vertebrale pot creşte, de asemenea, riscul de fracturi de compresie vertebrală şi de vertebre în formă de pană.
• Cifoză asociată cu spondilolisteza: Spondilolisteza este o afecţiune în care o vertebră alunecă înainte faţă de vertebra situată sub ea. Aceasta tinde iniţial să accentueze curbura spre interior a spatelui inferior (lordoză) şi, în cazurile mai avansate, poate contribui la apariţia cifozei, pe măsură ce coloana vertebrală îşi pierde echilibrul general.
• Cifoză infecţioasă (postinfecţioasă): Acest tip rezultă dintr-o infecţie care distruge osul vertebral, cel mai adesea în partea superioară sau mijlocie a spatelui. De obicei, este o complicaţie pe termen lung a unei infecţii severe a coloanei vertebrale, cum ar fi tuberculoza sau infecţia bacteriană a oaselor (osteomielită).

Factori de risc

Pe lângă vârstă (cel mai important factor de risc general) şi antecedentele familiale, factorii de risc obişnuiţi includ:

- Fumatul: Fumatul poate creşte riscul de a dezvolta cifoză, contribuind la scăderea densităţii osoase, la degenerarea coloanei vertebrale şi la o probabilitate mai mare de fracturi de compresie vertebrală.

- Stilul de viaţă sedentar: Lipsa activităţii fizice şi muşchii slabi ai spatelui pot contribui la apariţia cifozei posturale, afectând alinierea şi susţinerea coloanei vertebrale.

- Densitatea minerală osoasă scăzută: Oasele slăbite sunt mai predispuse la fracturi prin compresie vertebrală, care pot contribui la curbura cifotică.

Cum se diagnostichează cifoza?

Deşi un spate rotunjit sau cocoşat poate fi vizibil, cifoza — în special cea non-posturală sau de tip sever — necesită un diagnostic medical pentru a confirma că curbura coloanei vertebrale este anormală şi pentru a determina cauza şi gravitatea acesteia. Diagnosticul ghidează, de asemenea, deciziile privind tratamentul.

Evaluarea include, de obicei, trei etape:

1. Istoricul medical

Medicul analizează radiografiile coloanei vertebrale anterioare, observă postura şi mişcările şi pune întrebări despre momentul apariţiei simptomelor sau a rotunjirii coloanei vertebrale, modificările de înălţime, istoricul familial, durerea, simptomele neurologice, cum ar fi amorţeala, furnicăturile, slăbiciunea musculară sau disfuncţiile intestinale şi ale vezicii urinare, precum şi orice leziuni sau intervenţii chirurgicale anterioare la nivelul coloanei vertebrale.

2. Examinarea fizică

Medicul verifică forma şi flexibilitatea coloanei vertebrale prin observarea posturii, examinarea spatelui şi evaluarea amplitudinii mişcărilor. De asemenea, verifică sensibilitatea la palpare, forţa musculară, sensibilitatea tactilă, reflexele şi semnele de afectare nervoasă. O parte esenţială a examinării constă în determinarea dacă curba coloanei vertebrale este flexibilă sau rigidă.

3. Teste suplimentare

Medicul poate solicita mai multe teste, printre care:

• Radiografii: Se utilizează o radiografie laterală (din profil) a întregii coloane vertebrale în poziţie ortostatică, o curbură a coloanei vertebrale mai mare de 50 de grade fiind, în general, considerată anormală.
• Tomografie computerizată (CT): Utilizează raze X pentru a crea imagini detaliate în secţiune transversală şi tridimensionale ale coloanei vertebrale. Aceasta oferă informaţii mai detaliate decât o radiografie standard şi este deosebit de utilă pentru evaluarea fracturilor coloanei vertebrale şi a anomaliilor osoase.
• Imagistica prin rezonanţă magnetică (IRM): Utilizează câmpuri magnetice şi unde radio pentru a produce imagini detaliate ale coloanei vertebrale, inclusiv ale discurilor, nervilor, măduvei spinării şi ţesuturilor moi înconjurătoare. Este utilizată pentru a evalua compresia nervilor sau a măduvei spinării care ar putea cauza simptome neurologice, precum durere, slăbiciune, amorţeală sau tulburări de mişcare. În unele cazuri, se poate utiliza un agent de contrast pentru a îmbunătăţi vizualizarea anumitor ţesuturi.
• Scintigrafia osoasă (scanarea osoasă): Detectează zonele cu activitate osoasă neobişnuită, cum ar fi inflamaţia, infecţia, fracturile sau alte anomalii care afectează coloana vertebrală.
• Electromiografia şi studiile de conducere nervoasă: Măsoară activitatea electrică a muşchilor şi a nervilor pentru a ajuta la detectarea fecţiunilor nervoase, a compresiei nervoase sau a tulburărilor care afectează funcţia nervilor şi a muşchilor.
• Testele de funcţie pulmonară: Dacă curbura coloanei vertebrale este severă, se pot efectua teste de funcţie pulmonară pentru a determina dacă cifoza a redus spaţiul toracic şi a restricţionat funcţia pulmonară sau respiraţia.
• Biopsia: Implică prelevarea unei mici probe de ţesut pentru analiză de laborator, pentru a determina dacă o fractură de compresie este cauzată de o tumoare, o infecţie sau o altă afecţiune subiacentă.

Abordări naturale şi legate de stilul de viaţă pentru cifoză

Schimbarea stilului de viaţă este deosebit de utilă în cazul cifozei posturale. Dar acest lucru poate contribui la ameliorarea simptomelor şi în cazul altor tipuri de cifoză.

1. Corectarea posturii

O postură corectă înseamnă menţinerea coloanei vertebrale în aliniamentul său natural, cu umerii traşi înapoi şi pieptul deschis.

Când staţi în picioare, capul trebuie să fie drept, umerii relaxaţi şi traşi înapoi, urechile aliniate deasupra umerilor, iar şoldurile, genunchii şi gleznele aliniate într-o linie dreaptă. Când staţi aşezat, spatele trebuie să fie sprijinit, ambele picioare trebuie să se odihnească cu talpa pe podea, iar umerii să rămână relaxaţi, nu încovoiaţi în faţă.

Pot fi de ajutor şi dispozitivele de sprijin, cum ar fi pernele lombare sau scaunele ergonomice.

Practicarea unei mecanici corporale corecte poate contribui, de asemenea, la menţinerea sănătăţii coloanei vertebrale. De exemplu, puteţi folosi tehnici adecvate de ridicare a greutăţilor, îndoind genunchii, menţinând spatele drept şi distribuind greutatea uniform pentru a reduce presiunea asupra coloanei vertebrale.

2. O dietă benefică pentru sănătatea oaselor

O dietă benefică pentru sănătatea oaselor poate sprijini gestionarea anumitor tipuri de cifoză, mai ales când afecţiunea este legată de osteoporoză sau de fracturi prin compresie vertebrală.

Printre nutrienţii cheie se numără:

- Calciul: Ajută la întărirea oaselor şi se găseşte în lactate, alimente fortificate, legume cu frunze verzi şi peşte.

- Vitamina D: Ajută organismul să absoarbă şi să utilizeze calciul şi se găseşte în gălbenuşurile de ou, ciuperci, peşte gras şi lumina soarelui. După o operaţie de fuziune vertebrală, pacienţii care iau suplimente de vitamina D pot beneficia de o perioadă de recuperare mai scurtă, o funcţie spinală îmbunătăţită şi dureri mai reduse.

- Magneziul: Ajută la reglarea calciului şi activează vitamina D, fiind prezent în spanac, seminţe, fasole, quinoa, nuci şi cereale integrale.

- Vitamina K: Susţine formarea sănătoasă a oaselor şi poate reduce riscul de fracturi osteoporotice. Se găseşte în alimentele fermentate, brânză, carne, carne de pasăre şi ouă.

- Proteinele: Furnizează elementele constitutive ale matricei osoase, susţin formarea şi repararea oaselor şi ajută la menţinerea densităţii osoase şi a forţei musculare, ceea ce poate reduce riscul de fracturi. Se găsesc în carnea slabă, carnea de pasăre, peşte, ouă, produse lactate, alimente din soia, leguminoase, nuci şi seminţe.

Obiceiuri şi alimente care trebuie limitate:

• Fumatul şi utilizarea ţigărilor electronice: Se numără printre cei mai puternici factori de risc pentru osteoporoză. Acestea reduc masa osoasă maximă şi cresc semnificativ riscul de fracturi.
• Alcoolul: Perturbează formarea oaselor, echilibrul hormonal şi reglarea calciului, crescând riscul de degradare osoasă. Limitarea consumului la una sau două băuturi pe zi poate ajuta la protejarea sănătăţii oaselor.
• Excesul de cofeină: Patru sau mai multe ceşti de cafea pe zi pot contribui la pierderea de calciu şi magneziu.
• Sarea din alimentele procesate: Excesul de sodiu creşte pierderea de calciu prin urină. Zahărul rafinat şi grăsimile saturate pot, de asemenea, să favorizeze inflamaţia şi să afecteze creşterea oaselor.
• Băuturi răcoritoare carbogazoase: Fosfaţii şi coloranţii artificiali pot interfera cu metabolismul calciului.

3. Exerciţii fizice

Un studiu din 2018, la care au participat aproape 100 de persoane în vârstă, a constatat că şase luni de exerciţii de întărire a coloanei vertebrale au redus curbura cu o medie de 3 grade mai mult decât în grupul de control, o îmbunătăţire semnificativă din punct de vedere clinic, comparabilă cu gradul de curbură cauzat de o fractură vertebrală.

Kevin Shelley, terapeut şi colaborator la Epoch Health, recomandă şase exerciţii uşoare pentru a corecta cocoaşa. Medicul de medicină tradiţională chineză Kuo-Pin Wu recomandă, de asemenea, şapte tehnici de autoreabilitare pentru corectarea cifozei.

Un program zilnic de exerciţii la domiciliu, axat pe întărirea muşchilor centrali şi pe întinderea şi întărirea muşchilor extensori ai spatelui, poate ajuta adesea la gestionarea cifozei.

Printre exerciţiile utile se numără:

• „Îngerii de pe perete”: Staţi cu spatele lipit de perete şi poziţionaţi braţele la un unghi de 90 de grade. Mişcaţi încet braţele în sus şi în jos, menţinându-le în contact cu peretele, pentru a îmbunătăţi postura şi mobilitatea umerilor.
• Ridicări cu banda de rezistenţă: Trageţi o bandă de rezistenţă spre corp, în timp ce apropiaţi omoplaţii unul de celălalt. Acest exerciţiu întăreşte muşchii din partea superioară a spatelui.
• Întinderea „Cobra”: Întinde-te cu faţa în jos şi ridică uşor pieptul de pe podea, menţinând pelvisul şi partea inferioară a corpului lipite de podea. Acest exerciţiu ajută la întinderea muşchilor pieptului, la îmbunătăţirea extensiei coloanei vertebrale şi la întărirea muşchilor spatelui.

O revizuire sistematică din 2024 a nouă studii care au implicat aproape 650 de participanţi a constatat că Pilates poate contribui la îmbunătăţirea aliniamentului coloanei vertebrale, a posturii şi a deformărilor coloanei vertebrale, reducând totodată durerea şi îmbunătăţind funcţia fizică.

Un studiu din 2009 care a implicat 118 participanţi în vârstă a constatat că, în comparaţie cu un grup de control, participanţii care au practicat yoga au prezentat o îmbunătăţire de 4,4% a unghiului de cifoză flexicurvă, indicând o reducere măsurabilă a curburii coloanei vertebrale.

4. Poziţiile de somn

Poziţiile corecte de somn pot contribui la confortul şi alinierea coloanei vertebrale, precum şi la calitatea somnului.

- Somnul pe spate: Dormiţi pe spate cu un prosop mic sau o pernă subţire care să susţină partea superioară a spatelui şi o altă pernă sub genunchi pentru a ajuta la menţinerea unei poziţii neutre a coloanei vertebrale.

- Somnul pe o parte: Dormiţi pe o parte cu o pernă care să vă menţină gâtul aliniat, o pernă între genunchi şi o pernă mică pentru a susţine braţul şi umărul.

- Poziţii care trebuie evitate: Evitaţi să dormiţi pe burtă sau să vă ghemuiţi într-o poziţie fetală strânsă, deoarece ambele pot exercita o presiune suplimentară asupra gâtului, umerilor şi coloanei vertebrale superioare.

Tratamente pentru cifoză

Tratamentul pentru cifoză are ca scop prevenirea măririi curburii coloanei vertebrale, ameliorarea durerii, îmbunătăţirea posturii şi a funcţiei pulmonare (atunci când este afectată) şi prevenirea afecţiunilor nervoase.

Fizioterapia

Fizioterapia poate fi recomandată în cazul cifozei uşoare sau posturale, pentru a ajuta la menţinerea forţei, a flexibilităţii şi a unei posturi corecte. Aceasta poate include exerciţii menite să îmbunătăţească postura, să întărească muşchii spatelui pentru a ameliora presiunea asupra coloanei vertebrale, să întindă muşchii toracici (pectorali), să întindă muşchii ischiogambieri încordaţi şi să întărească grupurile musculare afectate de alinierea incorectă a coloanei vertebrale.

Terapia manuală

Terapia manuală este un tratament aplicat manual de către fizioterapeuţi, chiropracticieni sau maseuri — incluzând mobilizarea articulaţiilor şi întinderea muşchilor.

O meta-analiză din 2022 a cinci studii care au implicat aproape 230 de participanţi cu cifoză toracică a constatat că terapia manuală a îmbunătăţit starea pe termen scurt şi mediu, comparativ cu lipsa tratamentului sau cu terapia simulată. Un studiu separat din 2020, realizat pe aproape 40 de participanţi, a constatat că masajul şi terapia manuală au îmbunătăţit unghiul de cifoză, mobilitatea toracică şi forţa extensorilor spatelui.

Îngrijirea chiropractică

Îngrijirea chiropractică pentru cifoză poate implica câteva tehnici diferite: ajustări vertebrale ţintite, o metodă mai blândă, fără împingere, numită flexie-distracţie, folosită adesea pentru cifoza legată de discurile degenerative, sau ajustări asistate de instrumente.

O revizuire sistematică din 2018 a şapte studii a constatat că o metodă chiropractică specifică a redus curba toracică cu o medie de aproximativ 12 grade, alături de diminuarea durerii şi, uneori, îmbunătăţirea respiraţiei.

Corsete

La copiii şi adolescenţii în creştere cu cifoză Scheuermann, purtarea unui corset poate fi recomandată pentru a încetini sau preveni evoluţia ulterioară a curburii coloanei vertebrale.

Corsetul este ajustat regulat pe măsură ce curba se reduce şi este purtat, de obicei, până când copilul atinge maturitatea scheletică. În cazul pacienţilor cu schelet matur, purtarea corsetului nu va corecta curbura spinală existentă, dar poate fi utilizat pentru a oferi sprijin şi a ameliora durerea.

Intervenţia chirurgicală

Intervenţia chirurgicală este luată în considerare în cazul cifozei severe care provoacă dureri semnificative, dificultăţi respiratorii sau digestive, complicaţii cardiace, simptome neurologice sau deformare spinală progresivă. În afară de purtarea corsetului la adolescenţii în creştere, intervenţia chirurgicală este singurul tratament care poate corecta direct deformarea spinală prin realinierea şi stabilizarea vertebrelor.

- Fuziunea vertebrală: Procedura uneşte permanent două sau mai multe vertebre pentru a elimina mişcarea dintre ele şi a ameliora durerea. Chirurgul utilizează şuruburi şi tije metalice pentru a realinia şi stabiliza vertebrele, urmărind de obicei o corectare parţială a curburii coloanei vertebrale, mai degrabă decât o normalizare completă. Ulterior, se introduc grefe osoase între vertebre pentru a favoriza fuziunea, permiţând oaselor să se unească treptat şi să se vindece ca în cazul unui os fracturat.

- Vertebroplastia: Chirurgul introduce un ac printr-o mică incizie în spate, în vertebra fracturată, sub ghidaj radiografic. Apoi, chirurgul injectează ciment osos (un tip de polimer) în vertebră, unde acesta se întăreşte în câteva minute pentru a stabiliza osul şi a ajuta la ameliorarea durerii.

- Cifoplastia: Cunoscută şi sub denumirea de „vertebroplastie cu balon”, această procedură este similară cu vertebroplastia, dar include o etapă suplimentară în care se introduce şi se umflă un balon mic în interiorul vertebrei fracturate pentru a-i restabili o parte din înălţime şi a reduce deformarea în formă de pană. Balonul este apoi îndepărtat, iar cavitatea rezultată este umplută cu ciment osos pentru a stabiliza vertebra şi a ameliora durerea.

- Osteotomia: În cadrul acestei proceduri, un os este tăiat şi realiniat pentru a corecta o deformare unghiulară. Osul repoziţionat este apoi stabilizat şi lăsat să se vindece în poziţia corectată.

Pentru pacienţii cu boala Scheuermann care necesită tratament chirurgical, abordarea tradiţională combină fuziunea spinală anterioară şi posterioară, care eliberează structurile tensionate din partea din faţă a coloanei vertebrale, cu instrumentarea şi fuziunea posterioară, în care se utilizează şuruburi, tije şi grefe osoase pentru a realinia şi stabiliza coloana vertebrală în timp ce vertebrele se fuzionează.

Mai recent, o abordare exclusiv posterioară a câştigat popularitate ca tehnică chirurgicală alternativă, realizând o corectare semnificativă a deformării cifotice cu riscuri mai mici decât procedura anterioară.

Pentru copiii mici, care se află încă în creştere, sunt disponibile mai multe dispozitive chirurgicale care pot fi ajustate pe măsură ce aceştia cresc. Două exemple:

1. Tije de creştere: Aceste implanturi metalice sunt plasate sub piele şi fixate deasupra şi sub curba coloanei vertebrale pentru a ghida creşterea coloanei vertebrale, controlând în acelaşi timp agravarea deformării.

2. Proteză verticală extensibilă din titan pentru coaste: Acest implant chirurgical a fost conceput iniţial pentru a trata sindromul de insuficienţă toracică, o afecţiune în care o deformare severă a coloanei vertebrale interferează cu creşterea plămânilor. Dispozitivul extensibil din titan este fixat de coaste, coloană vertebrală, pelvis sau claviculă pentru a ajuta la stabilizarea coloanei vertebrale, la extinderea toracelui şi la susţinerea creşterii şi dezvoltării plămânilor şi coloanei vertebrale.

Tratarea cauzelor de bază

În cazul cifozei secundare, tratarea cauzei principale reprezintă o parte importantă a gestionării afecţiunii. De exemplu, dacă osteoporoza a contribuit la apariţia cifozei degenerative, tratarea acesteia prin aportul de calciu şi vitamina D, terapia hormonală atunci când este indicată şi exerciţiile fizice cu greutăţi pot ajuta la încetinirea evoluţiei bolii.

Cum se poate preveni cifoza?

Deoarece unele cauze ale cifozei sunt necunoscute, nu toate cazurile pot fi prevenite. Cu toate acestea, riscul poate fi adesea minimizat prin strategii preventive.

Prevenirea osteoporozei este deosebit de importantă la persoanele în vârstă şi la femeile aflate la menopauză, deoarece poate reduce riscul de cifoză legată de vârstă. Diagnosticul precoce şi purtarea unui corset ortopedic în cazul bolii Scheuermann pot contribui la limitarea rvoluţiei şi la reducerea necesităţii unei intervenţii chirurgicale, dar afecţiunea în sine nu poate fi prevenită.

Pentru a reduce riscul de cifoză posturală, persoanele pot lua următoarele măsuri:

• Menţineţi o aliniere corectă, stând aşezat şi în picioare cu umerii relaxaţi, capul aliniat cu coloana vertebrală şi spatele sprijinit.
• Practicaţi regulat exerciţii fizice cu impact redus şi exerciţii de întărire specifice.
• Menţineţi o greutate sănătoasă pentru a reduce solicitarea inutilă a coloanei vertebrale.
• Optimizaţi spaţiile de lucru ergonomice pentru a susţine postura în timpul muncii sau al studiului.
• Să se ia pauze regulate pentru mişcare, pentru a evita menţinerea unei singure poziţii prea mult timp.
• Să se evite efortul repetitiv sau excesiv asupra spatelui.

Posibilele complicaţii ale cifozei

Dacă nu este tratată, cifoza poate duce la potenţiale complicaţii, printre care:

• Dureri cronice de spate: Simptomele pot varia de la un disconfort uşor la dureri severe, care interferează cu activităţile zilnice.
• Mobilitate şi funcţie fizică reduse: Cifoza poate slăbi muşchii spatelui şi poate îngreuna menţinerea în picioare, mersul sau desfăşurarea activităţilor zilnice pe perioade îndelungate. De asemenea, este asociată cu un risc crescut de căderi.
• Deformare progresivă a coloanei vertebrale: Agravarea curburii coloanei vertebrale poate duce la apariţia cocoaşei, la pierderea înălţimii şi la modificări ale posturii.
• Complicaţii neurologice: Cifoza severă poate comprima măduva spinării sau rădăcinile nervoase, provocând slăbiciune, amorţeală, furnicături, dureri la nivelul braţelor sau picioarelor şi, în cazuri extreme, paralizie.
• Probleme respiratorii: Curbura excesivă a coloanei toracice poate restrânge cavitatea toracică, reducând capacitatea pulmonară şi provocând dificultăţi de respiraţie.
• Probleme psihologice şi emoţionale: Modificările de aspect şi funcţionalitatea fizică redusă pot afecta imaginea corporală, stima de sine şi starea emoţională, contribuind potenţial la apariţia anxietăţii sau a depresiei.
• Risc crescut de fracturi: Un studiu din 2014, realizat pe aproape 1.000 de femei în vârstă, a constatat că o cifoză toracică mai accentuată era asociată cu un risc crescut de fracturi non-vertebrale, independent de densitatea minerală osoasă, de fracturile anterioare şi de alţi factori de risc cunoscuţi pentru fracturi. Femeile cu cifoză severă (mai mare de 53 de grade) prezentau un risc de fractură cu aproximativ 50% mai mare.

După operaţie, cele mai frecvente complicaţii sunt infecţiile la nivelul locului de intervenţie şi sângerările sau hematomul (o acumulare de sânge) în jurul locului de intervenţie. Alte două complicaţii postoperatorii sunt:

1. Deformarea „spatelui plat”: Pierderea curburii normale spre interior a spatelui inferior după fuziune, ceea ce poate afecta postura şi alinierea pe termen lung.

2. Pseudoartroza: O fuziune eşuată în care vertebrele nu se unesc corespunzător, provocând dureri persistente sau care se agravrază şi o posibilă defectare a implanturilor — necesitând uneori o intervenţie chirurgicală suplimentară.

Sursa: Epoch Times SUA